Data publicării:
Cîțu a anunțat PROCENTUL. Cu cât cresc PENSIILE de la 1 septembrie
Ministrul de Finanțe, Florin Cîțu, a anunțat procentul de majorare a pensiilor de la 1 septembrie.
Pensiile nu vor crește cu 40% de la 1 septembrie, ci cu 10%. Anunțul a fost făcut de Florin Cîțu, la Digi24. El afirmă, totuși, că premierul Ludovic Orban ar putea decide un procent mai mare.
”La pensii rămânem la scenariul Ministerul Finanțelor, de 10%. Decizia este una politică și s-ar putea ca premeirul să decidă ca această creștere a pensiilor să fie mai mare. Nu poate fi de 40%. Este o creștere care nu pune în pericol bugetul nici pentru acest an, nici pentru anii viitori, poate 2-3 puncte procentuale în plus față de ceea ce vine la Ministerul de Finanțe. Va fi 10% de la 1 septembrie, se discută de o eșalonare” a anunțat Florin Cîțu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News