Chelsea și Real Madrid, calificări dramatice în semifinalele Ligii Campionilor
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Chelsea Londra și Real Madrid s-au calificat marți seară în semifinalele Ligii Campionilor, după ce au eliminat pe Paris Saint-Germain, respectiv Borussia Dortmund.

„Galacticii” au suferit, dar s-au calificat

Real Madrid a mers în Germania din postura de favorită certă pentru accederea în careul de ași al competiției, după victoria cu 3-0 de pe Santiago Bernabeu. Ancelotti nu l-a putut folosi pe Ronaldo, accidentat, însă Real a pornit bine și a obținut un penalty după primul sfert de oră, ratat de Di Maria.

În minutul 25, Reus a deschis scorul, profitând de o pasă greșită la portar trimisă de Pepe. 10 minute mai târziu, același Reus recuperează o minge la centru, pătrunde, îî pasează lui Lewandovski, iar polonezul trage în bară. Mingea ajunge tot la Reus, care înscrie și stabilește scorul final, 2-0. 

Borussia a fost aproape de 3-0 după reluare, în minutul 64. Reus l-a angajat pe Mkhitaryan, armeanul l-a driblat pe Casillas, dar a șutat în bară, cu poarta goală. Madrilenii au rezistat până la final și s-au calificat în semifinalele Ligii Campionilor.

The Special One lovește din nou, cu două rezerve

Chelsea era văzută cu șanse mici de calificare, după ce a pierdut cu 1-3 la Paris. La fel ca Real, nici PSG nu și-a putut folosi principala gură de tun, Ibrahimovici fiind accidentat din meciul tur. 

În minutul 18 al partidei retur, Mourinho s-a văzut nevoit să-l schimbe pe Hazard și l-a introdus pe Schurrle, care 14 minute mai târziu a deschis scorul. Pe final, în cautarea golului calificării, The Special One i-a aruncat în luptă pe Torres și Demba Ba, terminând meciul cu trei atacanți în teren. În minutul 87, Demba Ba face 2-0 și îi trimite pe londonezi în careul de ași al competiției. Pe final, parizienii au atacat și cu portarul, însă Cech a fost de netrecut.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel