Guvernul Babis va rămâne în funcţie ca executiv interimar până la formarea unui nou cabinet, însă negocierile ar putea dura săptămâni sau chiar luni în condiţiile în care partidele parlamentare refuză să colaboreze cu miliardarul ceh, acuzat de fraudă din fonduri ale Uniunii Europene.
Babis, a cărui mişcare populistă ANO a câştigat detaşat alegerile parlamentare din luna octombrie, neagă acuzaţiile, susţinând că sunt motivate politic. Premierul a anunţat miercuri că îi va solicita o întrevedere preşedintelui Milos Zeman pentru a-i înainta personal demisia.
Milos Zeman a declarat deja că îi va încredinţa lui Andrej Babis un al doilea mandat de formare a unui guvern. Conform purtătorului de cuvânt al preşedinţiei cehe, Zeman va accepta până la sfârşitul acestei săptămâni demisia cabinetului minoritar Babis. Parlamentul de la Praga urmează să decidă vineri dacă îi ridică sau nu imunitatea lui Babis. Acesta a fost anchetat şi acuzat de fraudă înaintea alegerilor legislative din toamna anului trecut, dar a fost protejat de imunitate după ce a fost reales deputat.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- CNA, mesaj despre Florin Piersic. Atenționare pentru toate televiziunile
- Medicii de la Foișor, despre Florin Piersic: E în stare gravă, probleme mari la inimă. Nu se știe dacă va suporta operația
- Ultima oră: Florin Piersic a ajuns la Spitalul Foișor. Urmează să intre în operație
- Ce faci când intri într-o intersecție. Titi Aur: Asta e o lecție pe care trebuie să o învețe fiecare șofer / video
- BANCUL ZILEI: Soția îi îndeplinește dorința soțului
- Horoscop 9 mai: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Discuții neplăcute cu familia pentru o zodie. Trebuie să ai răbdare
- Românii vor beneficia de o aplicație unică a statului, unde vor avea cardul de sănătate, buletin, pașaport. Vezi lista completă
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 9 mai, 2024
- Ce se întâmplă cu salariile și cine decide! Este jalon important în PNRR/ Rolul Băncii Mondiale
- Mihai Albu are cancer! Primul mesaj