Carmen Avram a dezvăluit un secret pe care nici colegii de partid nu l-au știut în momentul în care au propus-o pe lista pentru alegerile europarlamentare. Întrebată de Mihai Gâdea de ce a ales să se înscrie în PSD, Carmen Avram a povestit momentul în care a devenit simpatizant al social-democraților.
Citește și: Claudiu Manda demisionează
"O să zic ceva care e premieră pentru toată lumea, inclusiv pentru cei din echipa PSD care merge la europarlamentare: Eu nu am fost votant PSD. Eu am votat PNL. După 2009 am tot așteptat ca PNL-ul să-și revină și am găsit mereu scuze și am spus...poate data viitoare, poate data viitoare. După aceea a venit acel noiembrie 2016 când am văzut un partid care câștigă alegerile și cu câteva săptămâni mai târziu există această tentativă de a fi înlăturat de la putere. După care l-am văzut asaltat în modul în care nu am crezut că mai e posibil prin tot felul de mijloace și am văzut că în această zbatere de a ține piept acestei presiuni, el nu cedează și în același timp mai are și timp să rezolve lucruri. Eu am și în familie și prieteni doctori, iar faptul că în sfârșit, după 30 de ani, această tagmă nu mai are venitul de asistat social, pentru mine personal a fost o satisfacție și o bucurie enormă", a declarat Carmen Avram.
Citește și: Orban cere demisie la vârf: Generează consecințe negative
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Culmea prostiei în hipermarketuri. O decizie bizară pe care marii retaileri o iau și care stârnește furia românilor
- De ce nu ni se arată cum se fac crenvurștii. Bulai: Am văzut cu ochii mei ce se întâmplă la o fermă de curcani / video
- SRI, mai necredincios ca Toma în noaptea de Înviere. Mesaj simpatic / foto
- O biserică de o frumusețe rară din România, construită în 1878, a ars în totalitate în noaptea de Înviere / foto
- Acuzații în presa austriacă: Dronele militare rusești folosesc AI dezvoltat cu Kaspersky
- Nu s-a mai întâmplat de 23 de ani în SUA. Adrian Mitroi: Inflația este lipicioasă, iar dolarul este prea tare