Lacul Văcăreşti va fi declarat arie protejată, întrucât aici au fost identificate deja peste 90 de specii de păsări rare, a declarat, marți, ministrul Mediului, Rovana Plumb. Zona de la periferia Capitalei are șansa de a deveni peste câțiva ani un loc de agrement, unde bucureştenii să poată găsi o oază de aer curat, existând deja numeroase voci care o numesc Delta municipiului București.
În cadrul unei vizite organizate, marți, în zona Lacului Văcărești, la care au participat reprezentanţi ai ONG-urilor de protecţie a mediului, precum și ambasadorul Argentinei în România, Claudio Perez Paladino, ministrul Rovana Plumb a anunţat care sunt intenţiile Ministerului Mediului privind zona mlăștinoasă de la periferia Capitalei, informează Mediafax.
Explicând că vor fi respectate drepturile de proprietate ale celor care deţin acte pentru părţi din terenul din această zonă, ministrul Mediului a precizat că vor fi respectaţi toţi paşii legali de la finalizarea studiului ştiinţific până la supunerea spre aprobare în Consiliul Local al Sectorului 4, continuând cu propunerea de Hotărâre de Guvern, care va fi supusă dezbaterii şi aprobării.
Ambasadorul Argentinei în România, Claudio Perez Paladino, a prezentat cu această ocazie proiectul unei zone similare din Buenios Aires.
Zona despre care se spune că ar fi Delta Capitalei, cunoscută ca Lacul Văcăreşti, ocupă aproximativ 180 de hectare în sectorul 4, iar vreme de sute de ani a fost groapa de gunoi a Bucureștiului. În timpul lui Ceaușescu, a rămas doar Groapa Văcărești, pe care voia s-o transforme într-un fel de Lacul Morii, cu acest scop fiind construit și digul de beton care izolează lacul, permițând astfel apariția unui ecosistem complex în care au fost identificate aproximativ 90 de specii de păsări, multe dintre ele protejate pe continentul european.
Statutul juridic al terenului nu este foarte clară la momentul actual, întrucât, potrivit mai multor reportaje TV, există litigii, atât cu perspoane juridice, cât și cu persoane fizice, însă fostul comisar general al Gărzii Naţionale de Mediu, Silvian Ionescu, declara, în mai 2011, că Lacul Văcăreşti nu va putea fi folosit pentru dezvoltări imobiliare, fundul lacului fiind o mlaștină.
În același context, primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, declara, în 18 mai, că intenţiona să amenajeze un lac în zona despre care se spune că ar fi Delta Capitalei, însă terenul aparţine Ministerului Mediului, iar în privinţa ecosistemului de acolo nu se pot pronunţa decât specialiştii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- CNA, mesaj despre Florin Piersic. Atenționare pentru toate televiziunile
- Ce faci când intri într-o intersecție. Titi Aur: Asta e o lecție pe care trebuie să o învețe fiecare șofer / video
- Medicii de la Foișor, despre Florin Piersic: E în stare gravă, probleme mari la inimă. Nu se știe dacă va suporta operația
- Ultima oră: Florin Piersic a ajuns la Spitalul Foișor. Urmează să intre în operație
- BANCUL ZILEI: Soția îi îndeplinește dorința soțului
- Românii vor beneficia de o aplicație unică a statului, unde vor avea cardul de sănătate, buletin, pașaport. Vezi lista completă
- Horoscop 9 mai: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Discuții neplăcute cu familia pentru o zodie. Trebuie să ai răbdare
- Alimentele care distrug cancerul. Dr. Virgiliu Stroescu: Mâncați minunea asta și s-a terminat cu cancerul și cu toate bolile / video
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 9 mai, 2024
- Rutina de somn a Prințesei Kate Middleton. Seamănă izbitor cu cea a Reginei Elisabeta a II-a