Potrivit organizatorilor, între orele 16,30-19,50 vor fi concerte susţinute de MC Coco (de la Vocea României), Marilena Palici, Silvia Siminiuc, Coca Cotoc, Gabi Onilă (AxxA) ft Ariana, Ryan Cato, Ovi şi Tavi Colen Band. Coborârile demonstrative ale schiorilor de la Clubul Sportiv Şcolar Predeal, ai Asociaţiei Şcolilor de Schi Predeal şi ai celor de la Speed Fly, ale vânătorilor de munte, ale reprezentanţilor Salvamont, Jandarmeriei Montane şi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), sunt programate să înceapă la ora 19,50. După acest moment, începând cu ora 20,10 va avea loc coborârea cu torţe şi un foc de artificii. Ca în fiecare an, turiştii prezenţi la Predeal şi localnicii sunt aşteptaţi pe 31 decembrie, de la ora 22,30, tot pe pârtia Clăbucet, la petrecerea Revelionului 2019. Evenimentele pe pârtia de schi vor continua până la începutul lunii martie 2019.
Atracții pentru copii
Conform calendarului transmis de organizatori, în fiecare weekend din lunile ianuarie şi februarie, iubitorii sporturilor de iarnă sunt aşteptaţi la Winter Snow Fest (activităţi interactive, concursuri, premii). În vacanţa pentru copii din luna februarie se va organiza Kids Snow Fest, unde vor avea loc activităţi distractive pentru copii, concursuri, premii. În perioada 19-20 ianuarie va avea loc Ski Test Day, iar în 2-3 februarie, Winter Tour. Pe 16 februarie, pe pârtia Clăbucet, îndrăgostiţii vor petrece Valentine's Day pe schiuri. Din 25 februarie până pe 2 martie, la Predeal se va desfăşura Alpin Film Festival, evenimentele pe pârtie încheindu-se pe 3 martie, când va avea loc Cupa Şcolilor de schi, la schi alpin.
Cât costa un sejur
Directorul CNIPT Predeal a precizat că turiştii care ajung în staţiune beneficiază de toate condiţiile pentru practicarea sporturilor de iarnă. 'La această dată sunt deschise pârtiile Clăbucet Plecare, Clăbucet Sosire, Clăbucet Variantă. De asemenea, sunt deschise şi instalaţiile de transport pe cablu, respectiv telescaunul, teleschiul, banda pentru începători şi baby-schiul. De Crăciun şi de Revelion, gradul de ocupare în unităţile de cazare din Predeal este de 97-98%', a afirmat sursa citată. Preţul mediu al unui sejur pentru Crăciun, la un hotel de trei stele, pentru un pachet cu trei nopţi de cazare a fost de 229 euro/persoană şi de 430 euro/persoană pentru un sejur care include cinci nopţi de cazare, iar la un hotel de patru stele, un sejur care include trei nopţi de cazare a pornit de la 260 euro/persoană, până la 510 euro/persoană pentru cinci nopţi de cazare.
VEZI ȘI:
REVELION 2018 BRAȘOV. Unde vor fi organizate petreceri și ce artiști voi concerta
Pârtie de schi Câmpulung Moldovenesc. Bogdan Trif: Nu vreau să tai o panglică
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- Culmea prostiei în hipermarketuri. O decizie bizară pe care marii retaileri o iau și care stârnește furia românilor
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Burmă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Nu s-a mai întâmplat de 23 de ani în SUA. Adrian Mitroi: Inflația este lipicioasă, iar dolarul este prea tare
- Acuzații în presa austriacă: Dronele militare rusești folosesc AI dezvoltat cu Kaspersky
- De ce nu ni se arată cum se fac crenvurștii. Bulai: Am văzut cu ochii mei ce se întâmplă la o fermă de curcani / video
- Camelia Csiki, despre campaniile online împotriva Regelui Mihai: Tinerii needucați cred ce le spun bunicii despre Ceaușescu
- Paradox pentru Vărsător de Paști. Daniela Simulescu: Sunteți între două lumi permanent
- Iohannis, la Washington să-și ridice premiul. Chirieac: Niciun motiv să cheltui banii contribuabilului