Două persoane au decedat, duminică, în localitatea Orăşeni Deal, situată în apropiere de Botoşani, după ce au coborât în pivnița casei, iar o a treia se află în stare gravă la spital, medicii suspicionând o intoxicație cu vapori toxici.
Un bărbat şi prietena lui, din Botoşani, au murit, duminică după-amiază, iar un al treilea bărbat este în stare gravă, după ce au coborât într-o pivniţă şi, cel mai probabil, s-au intoxicat, informează RTV.net.
Potrivit informațiilor, patru persoane împreună cu mai mulţi prieteni au mers, duminică, la un grătar la o fermă din Orăşeni Deal, localitate situată la aproximativ zece kilometri de Botoşani, iar la un moment dat unul dintre bărbaţi, în vârstă de 37 de ani, a coborât în pivniţă pentru a lua ceva.
Deoarece bărbatul nu mai revenea la masă, prietena lui în vârstă de 33 de ani a coborât după el şi pentru că nici ea nu revenea, un alt bărbat în vârstă de 38 de ani a mers după ea.
Soţia ultimului, în vârstă de 29 de ani, a intrat şi ea în pivniţă, unde i-a găsit pe cei trei în stare de inconştienţă lângă scara din pivniţă şi a leşinat, iar un bărbat a scos-o de acolo şi a sunat la 112, un echipaj al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Botoşani intervenind şi scoţându-i pe cei trei din pivniţă.
Cele trei persoane găsite în pivniță au fost preluate de echipaje ale Ambulanţei şi SMURD şi transportaţi la spital, potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Botoşani, Doina Lupu.
În ciuda manevrelor de resuscitare, bărbatul în vârstă de 37 de ani şi prietena lui în vârstă de 33 de ani au murit, iar cel de-al treilea bărbat este în stare gravă, a informat purtătorul de cuvânt al IJP Botoşani, Daniela Gheorghiescu.
Polițiștii au declanșat o anchetă pentru a afla ce s-a întâmplat, iar specialiştii ISU Suceava au fost solicitați să verifice dacă în pivniță există vapori toxici.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Vremea de Florii, 1 mai şi Paşti. ANM a venit cu prognoza completă
- Horoscop 29 aprilie - 5 mai cu Mihai Voropchievici. Zodia care are parte de o furtună săptămâna următoare
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- BANCUL ZILEI: Sughițul...
- Marina Almășan, plângere penală pentru hărțuire la locul de muncă și abuz în serviciu. Toate detaliile, într-un interviu pentru Spectacola.ro
- "Şi l-aţi omorât, în mod barbar, pe Ceauşescu". Dan Ciachir, moment de calmitate și ropote de aplauze: "A fost condamnat după propriul său Cod penal"
- Burduja a rupt gura târgului. Cum a venit să-și depună candidatura pentru Primăria Capitalei (FOTO+VIDEO)
- Adrian Elicopter de Luptă, student la Academia de Poliție, după scandalul cu bătaia: Mi-am riscat poziția de student / Toți care mă acuză de violență fizică să nu uite că totul a început la Nuba
- "Make Europe Great Again (MEGA)", prima zi. Declaraţii împotriva Ursulei von der Leyen şi un avertisment. "Anul răspântiilor"
- Reţetă pentru o catastrofă. Vânătoarea de ouă de lângă Bacău se putea termina tragic