Însă niciunul dintre aparatele de zbor ruseşti nu a pătruns în spaţiile aeriene ale Statelor Unite şi Canadei, a precizat un purtător de cuvânt al Comandamentului aerian american pentru America de Nord (NORAD), Jamie Humphries.
Două avioane de vânătoare ruseşti de tip MIG 35, însoţite de două avioane cisternă şi două bombardiere cu rază lungă de acţiune, au intrat, miercuri, într-o zonă de restricţie a Statelor Unite şi au fost interceptate de avioane de vânătoare americane de tip F-22 în apropiere de Alaska, potrivit acestor oficiali.
Aparatele de zbor ruseşti au părăsit ulterior zona, fără incidente, a precizat pentru AFP unul dintre oficialii citaţi, care s-a exprimat sub anonimat.
Este "pentru prima oară de mult timp" când avioane de vânătoare ruseşti pătrund în această zonă, a spus el.
Incursiunea de miercuri a fost urmată de un al doilea incident, produs joi, când două bombardiere ruseşti cu rază lungă de acţiune au pătruns într-o zonă de restricţie canadiană.
Două avioane de vânătoare canadiene de tip F-18 au interceptat bombardierele, care au părăsit zona fără incidente, a mai spus Humphries.
Zonele de restricţii sunt situate la limita spaţiului aerian al unei ţări şi servesc drept zonă tampon, cu scopul de a lăsa guvernelor timp pentru a interveni pe lângă avioane potenţial ostile. Dar aceste zone nu sunt prevăzute în tratatele internaţionale şi nici legiferate.
Nu se ştie dacă aparatele de zbor ruseşti se aflau în zonă în contextul unor exerciţii în Orientul Îndepărtat anunţate de Moscova.
Aceste exerciţii, denumite Vostok-2014, au început vineri şi vor avea loc până la 25 septembrie, cu 100.000 de militari şi 120 de avioane, potrivit Ministerului rus al Apărării.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- "Femeile din România și cele din Italia sunt foarte diferite”. Designerul Giulia Rossignoli dă cărțile pe față: E total invers
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan
- BANCUL ZILEI: Rețeta ciorbei de burtă
- Ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis: pas cu pas, spre scenariul lansat în DCNews în decembrie 2023
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Riscurile la care ne expunem când facem cumpărături de pe Shein și Temu
- Friptură de miel, ideală de Paște 2024. Rețeta secretă a pilotului Osiceanu. Invitații tăi vor fi încântați
- Lui Mihai Mărgineanu nu i-a venit să creadă ce a văzut în Vama Veche / foto în articol