”Comerțul devine o chestiune din ce în ce mai imprtantă, uitându-ne la ceea ce se întâmplă astăzi în lumea largă. Rețeaua de consilieri economici, care este parte a acestui minster, va deveni din ce în ce mai activă în folosul celor care doresc să exporte și folosul mediului de afaceri. Atunci când dorim să dezvoltăm exportul României pe piețe terțe trebuie să înțelegem foarte bine care sunt diferențele culturale, modalitatea și modul în care se pota face afaceri într-o anumită zonă. Și dacă înțelegem lucrurile acestea putem să profităm de conjunctură, de contextul favorabil nouă”, a precizat ministrul Oprea.
”Ce vreau să spun cu aceasta? Vine președinția României la UE (preşedinţia Consiliului Uniunii Europene în primul semestru din 2019 - n.r.). Consilierii economici din statele membre au primit însărcinări specifice fiecărei țări, pentru că vor fi parte din acest efort de a fi foarte bine reprezentați pentru președinția României. Avem șansa ca timp de șase luni să nu mai vorbim în numele României, ci în numele Europei. Cred că este o conjunctură de care trebuie să fim conștienți și să știm să profităm”, a explicat Radu Oprea.
Una dintre probleme rezolvate anul acesta legată de specialiștii în comerț exterior ne-a dezvăluit-o ministrul:
”ASE-ul are începând de anul acesta un masterat pe comerț exterior. Nu mai exista! Am reușit să încheiem protocol cu Universitatea Româno-Americană, cu ASE-ul. Ideea este de a avea un corp de elită, de a avea un corp de excepție în ceea ce privește comerțul exterior” a mai spus pentru DC News ministrul Mediului de Afaceri, Comerțului și Antreprenoriatului.
Cine face export din România, ce se exportă și cu cât a crescut această latură a economiei românești vedeți în interviul integral cu ministrul Radu Oprea:
VIDEO
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- Cea mai mare inutilitate din București. Primarul de sector care credea că va da lovitura și turiștii vor lua cu asalt construcția
- Numerologul Romeo Popescu, previziunile pentru luna mai, în funcție de cifra destinului: Cine are idei geniale și face rost de bani
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și avocatul...
- Cât a plătit o mămică pentru 3 felii de cozonac la supermarket: Nici nu-ți vine să-l mai mănânci / video
- Vacanța ieftină în Istanbul nu mai există! ”Prețurile de acum încolo vor fi exagerate”. Ce notă de plată a primit o familie de români cu un copil mic după masa de prânz
- SONDAJ de ultimă oră pentru Primăria Capitalei: Procentul celor 27% pe care-i vor și de care se tem, deopotrivă, candidații
- Dedesubturile pensionării lui Iohannis. Chirieac: Acest lucru e un mare secret pentru mine
- Bătrânica din Germania e istorie: Acum, toți samsarii merg la grădiniță! Nouă tactică pe piața auto second hand