Apple, care în acest an va aniversa 10 ani de la lansarea pe piaţă a iPhone, a informat într-un comunicat de presă că "este încântat de deschiderea primul Apple Store din Coreea de Sud, unul dintre centrele economiei mondiale şi un lider în domeniul telecomunicaţiilor şi tehnologiei".
Un purtător de cuvânt de la Apple a refuzat să comenteze cu privire la momentul când va fi deschis magazinul sau unde va fi amplasat. Cu toate acestea, o serie de surse au declarat pentru WSJ că grupul american a analizat mai multe posibile locaţii în cartierul de lux Gangnam din capitala Seul. O posibilă locaţie este la o aruncătură de băţ de cartierul general al Samsung din Gangnam, dar este avută în vedere şi o altă locaţie pe principala arteră de shopping din Gangnam, scrie Agerpres.
Oficial, Apple a publicat un anunţ pe pagina sa de Internet pentru 15 noi locuri de muncă în Coreea de Sud, inclusiv un manager de magazin şi un business manager. Anunţul nu precizează locaţia exactă şi nici unde ar urma să lucreze cei care vor fi angajaţi.
Până acum Coreea de Sud, a patra mare economie din Asia, a fost o piaţă dură pentru Apple. Vânzările de smartphone sunt dominate de producătorii locali Samsung şi LG Electronics Inc., care împreună controlează 80% din piaţa sud-coreeană de smartphones. Apple nu a furnizat până acum cifre separate privind vânzările sale în Coreea de Sud, piaţă unde se bazează pe operatorii de telefonie mobilă şi comercianţii autorizaţi pentru vânzarea telefoanelor sale.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Brumă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- A doua zi de Paști. Ce trebuie să facă toți credincioșii în Lunea Albă din Săptămâna Luminată
- BANCUL ZILEI: Femeia cu inițiativă
- Klaus Iohannis, cu avionul de lux în SUA, pentru a-și lua "Oscarul de la Washington". Bogdan Chirieac arată cum puteau fi "salvați niște bani" - Foto
- Ciorbă de murături: Rețeta momentului. O vei prepara de mai multe ori
- Motivul primei vizite a Regelui Charles al III-lea în România. Camelia Csiki: Puțină lume știe. Este legată de o condiționare
- Chefi la cuțite: "Lovitură psihică" în echipa lui chef Alexandru Sautner
- Cea mai mare greșeală pe care o facem când ne rugăm. Preotul Adrian Agachi: E o scuză pe care o auzim foarte des nu doar la spovedanie, ci și în general
- Motorina ar putea să dispară din benzinării: "Este o scădere uriașă”