"Până la obţinerea rezultatelor finale ale probelor prelevate, specialiştii recomandă locuitorilor Capitalei ca apa din reţeaua publică să nu fie folosită pentru băut, prepararea hranei sau în igiena personală. Aceştia recomandă utilizarea apei îmbuteliate, apă potabilă din surse (foraje) autorizate sanitar sau fântâni publice la care este afişată înscrierea 'apa este bună de băut'", precizează un comunicat de presă al Ministerului Sănătăţii (MS) remis miercuri.
Potrivit sursei citate, distribuitorul de apă potabilă pentru Bucureşti a utilizat pentru tratarea apei o cantitate mare de clor, necesară în condiţiile în care în cursul zilei de 29 ianuarie s-a produs o poluare cu amoniu pe râul Argeş, în urma topirii masive de zăpadă.
"Ca urmare a acestui fapt, în cursul zilei de 30 ianuarie 2019, au fost primite la Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti (DSPMB) mai multe sesizări privind calitatea apei potabile de la locuitorii din sectoarele 5 şi 6 din Capitală. În urma sesizărilor, personalul de specialitate DSPMB a recoltat mai multe probe din reţeaua de apă potabilă în cele două sectoare. Rezultatele preliminare ale probelor de laborator au relevat faptul că, în toate cele 5 puncte de recoltare, valorile determinate pentru clorul liber rezidual şi clorul total nu corespund limitelor stabilite de legislaţia în vigoare", afirmă sursa citată.
Ce spun specialiștii INSP
Conform specialiştilor INSP în domeniul apei potabile, rezultatele parţiale nu reprezintă un motiv de îngrijorare a populaţiei privind posibilele efecte ale consumului de apă din reţeaua publică de distribuţie.
"Conform ghidurilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, a fost dovedit faptul că în cazul consumului de apă hiperclorinată, măsura aplicată în acest moment de operatorul de apă, nu există riscul de apariţie a unor efecte acute sau cronice asupra sănătăţii. Aceeaşi sursă informează că valoarea crescută cu peste 0,5 mg la litru a clorului determină doar apariţia disconfortului organoleptic, adică percepere gust modificat şi miros şi nu există alte efecte pe termen lung", precizează aceeaşi sursă.
De asemenea, MS menţionează că DSPMB analizează zilnic probe de apă din reţeaua publică sau de la staţiile de tratare pentru parametrii microbiologici, dezinfectantul rezidual (clor rezidual liber) şi clorul total.
"Din cele 10 probe de apă prelevate în data de 30 ianuarie 2019 din punctele fixe de recoltă din sectorul 3 Bucureşti, 9 au fost conforme pentru clorul rezidual liber iar una dintre ele a prezentat clor rezidual sub limita de detecţie. Parametrii microbiologici sunt în lucru, rezultatele fiind finalizate în 48 de ore de la recoltare", afirmă MS.
Vezi și: APA NOVA - FAKE NEWS despre apa de la robinet: Mesaj de PANICĂ. APA este POTABILĂ!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Funeriu: E o greșeală fundamentală să părăsești România sau Republica Moldova pentru a te muta mai la Vest
- Avea mici afaceri de 20 de ani în România, dar a plecat în UK, cu toată familia. ”În HoReCa, erau cele mai mari și mai grele controale. Veneau la două săptămâni și nu plecau fără... ”
- Când se termină coșmarul de pe Prelungirea Ghencea. Nicușor Dan spune de ce lucrările durează foarte mult. ”Tot timpul așteptăm unii după alții”
- Pască fără aluat. Rețeta lui Liviu Dragnea pentru Paște 2024 / video
- Condiment folosit de Paște plin de pesticide
- De ce criptomonedele sunt „un mare nu”. Mitroi (analist de investiții): E eminamente speculativ. Creșterea vine doar din achiziția altcuiva
- Ursul a dat iama în gospodăria lui Adrian Năstase. Prima reacție a fostului premier / foto în articol
- Nicușor Dan: De ce nu e apă caldă în București / video