ANM, PROGNOZA METEO 6 - 19 noiembrie
Ploile vor fi din ce în ce mai prezente începând cu data de 8 noiembrie, în funcție de regiune, reiese din prognoza Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), valabilă în intervalul 6 - 19 noiembrie.
În Banat, pe întreg intervalul de prognoză, variațiile termice vor fi spre scădere ușoară și treptată. Majoritatea valorilor ce urmează să se înregistreze se vor situa peste cele climatologic specifice perioadei. În medie, temperaturile maxime vor coborî de la 16 grade, în primele două zile, până în jurul a 10 grade, pe parcursul celei de-a doua săptămâni, iar minimele vor scădea de la 5 — 7 grade, în primele trei nopți, până în jurul a două grade Celsius, spre sfârșitul intervalului. Din 7 noiembrie își vor face apariția ploile, cu probabilitate mai mare de semnalare în perioada 9 — 17 noiembrie.
În Crișana, valorile termice, atât diurne, cât și nocturne, se vor situa peste cele normale ale perioadei. Temperaturile maxime, în scădere ușoară pe parcursul primei săptămâni și fără variații importante după aceea, vor avea valori medii de la 15 grade, la început, până la 9 — 10 grade la sfârșitul intervalului. Minimele nocturne, în creștere până în 10 noiembrie și în scădere în ultimele zile, se vor încadra, în medie, între două și cinci grade Celsius. De la mijlocul primei săptămâni vor fi ploi aproape în fiecare zi, temporar moderate și chiar mai însemnate cantitativ în perioada 8 — 16 noiembrie.
În Transilvania, temperatura aerului nu va avea variații importante în primele trei zile din interval, apoi va fi în scădere ușoară și treptată. În medie, maximele vor fi cuprinse între 10 și 13 grade pe parcursul primei săptămâni și între 7 și 10 grade, în cea de-a doua. Temperaturile minime vor avea o creștere în prima săptămână, când, ca medie regională, se vor încadra între un grad și patru grade Celsius, și o scădere în restul timpului, de la 3 grade la început, până la—2 grade la sfârșitul intervalului. Toate valorile termice, atât cele maxime, cât și cele minime, ce urmează a se înregistra, vor fi, în general, mai ridicate decât în mod obișnuit în această perioadă. Începând de la jumătatea primei săptămâni vor fi ploi, aproape în fiecare zi, iar probabilitatea de semnalare a acestora va fi mai mare în perioada 8 — 16 noiembrie, când temporar vor fi moderate și chiar mai însemnate cantitativ.
În zona Maramureșului, în primele trei zile din intervalul de referință, temperatura aerului nu se va modifica semnificativ, după care va scădea ușor. În medie, în prima săptămână, vor fi valori maxime cuprinse între 10 și 14 grade, iar în cea de-a doua între 10 și 8 grade. Temperaturile minime vor crește până în dimineața zilei de 10 noiembrie, apoi vor scădea, ușor și treptat. În medie, pe regiune, acestea se vor încadra între un grad și cinci grade Celsius, în prima parte a intervalului, iar ulterior între zero și 4 grade, cu cele zero grade Celsius, în ultima noapte. Atât valorile diurne, cât și cele nocturne vor fi mai mari decât cele climatologic specifice acestei perioade din an. De la mijlocul primei săptămâni, probabilitatea de ploaie va fi ridicată, iar în perioada 9 — 16 noiembrie ploile vor fi moderate și, temporar, mai însemnate cantitativ.
În Moldova, în prima săptămână din interval, în medie, maximele termice se vor încadra între 9 și 12 grade, iar minimele între 3 și 6 grade. Scăderea ce va avea loc pe parcursul celei de-a doua săptămâni va conduce la un regim termic apropiat de normal. Temperaturile maxime se vor situa în jurul a 7 grade, iar cele minime vor fi în scădere de la 5 la zero grade. Începând cu jumătatea acestei săptămâni vor fi ploi aproape în fiecare zi, în general slabe cantitativ, cu probabilitate mai mare de semnalare în perioadele 9 — 10 noiembrie și 13 — 17 noiembrie.
În Dobrogea, temperatura aerului nu va avea variații semnificative până în data de 14 noiembrie, apoi va scădea. În medie, vor fi maxime de 13 — 14 grade, după care se vor încadra între 9 și 14 grade. De asemenea, vor fi posibile ploi, în fiecare zi, în general slabe, cu probabilitate mai mare de semnalare în perioadele 9 — 10 noiembrie și 12 — 17 noiembrie.
În Muntenia, în data de 9 noiembrie și după 14 noiembrie, temperaturile maxime vor înregistra o scădere, iar în restul timpului nu vor avea variații importante. Temperaturile minime vor crește în primele trei nopți, apoi vor scădea. Regimul termic din prima săptămână, peste cel climatologic specific perioadei, va fi caracterizat de valori diurne cuprinse, în medie, între 12 și 14 grade, respectiv nocturne între 4 și 7 grade. Pe parcursul celei de-a doua săptămâni, media termică regională, apropiată de normal, va fi, la amiază, între 9 și 12 grade, iar la sfârșitul nopților între două și patru grade Celsius. În perioada 8 — 16 noiembrie, probabilitatea de apariție a ploilor va fi mai ridicată.
În Oltenia, vremea va fi ușor mai caldă decât în mod obișnuit, chiar dacă temperatura va fi, în general, în scădere. Media maximelor va fi de 13 — 14 grade la începutul intervalului, iar spre sfârșitul acestuia se va situa în jurul a 8 — 9 grade. Minimele termice vor fi între 4 și 7 grade, în prima săptămână, și între două și cinci grade Celsius, în cea de-a doua. În perioada 8 — 16 noiembrie, probabilitatea de apariție a ploilor va fi mai ridicată.
[citeste si]
La munte, vremea va fi în răcire treptată. Temperaturile maxime vor scădea de la valori în jurul a 5 grade până spre două-trei grade Celsius, iar cele minime vor fi în general negative și vor coborî spre—3 până la—2 grade. Probabilitatea pentru precipitații va mai ridicată în intervalul 8 — 16 noiembrie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News