"Am fost impresionat îndeosebi de pasiunea tinerilor care își doresc un viitor mai bun, unul în care statul de drept triumfă și lupta împotriva corupției este regula. Sper ca acei protestatari și alți oameni vor mărșălui din nou către secțiile de votare atunci când va sosi momentul să își exercite puterea supremă, votul, pentru a alege persoane care vor fi lideri responsabili ai acestei națiuni și conducători ai cetățenilor săi", a afirmat diplomatul american, potrivit antena3.ro.
Oficialul american a evocat, la Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava, personalitatea lui Martin Luther King Jr. El a avut o întrevedere cu rectorul universității, Valentin Popa, iar ulterior a răspuns la întrebările tinerilor legate atât de personalitatea lui Martin Luther King Jr., cât și de probleme principale cu care se confruntă atât România, cât și întreaga lume.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și avocatul...
- Cât a plătit o mămică pentru 3 felii de cozonac la supermarket: Nici nu-ți vine să-l mai mănânci / video
- Numerologul Romeo Popescu, previziunile pentru luna mai, în funcție de cifra destinului: Cine are idei geniale și face rost de bani
- Dedesubturile pensionării lui Iohannis. Chirieac: Acest lucru e un mare secret pentru mine
- Cea mai mare inutilitate din București. Primarul de sector care credea că va da lovitura și turiștii vor lua cu asalt construcția
- Vacanța ieftină în Istanbul nu mai există! ”Prețurile de acum încolo vor fi exagerate”. Ce notă de plată a primit o familie de români cu un copil mic după masa de prânz
- Cântec comunist pus pe manele. Parodia pe 1 Mai pe care să o asculți la grătar /video
- Ce au făcut primarii USR în mandatele lor. Exemplele care spun totul despre edilii pe care i-ați ales