"PNL în mod cert va vota împotriva unui asemenea Guvern, este o formulă de Guvern fiasco şi credem că această guvernare Ponta, ca şi până acum, mai ales în viitor, va fi decontată în fiecare zi de toţi românii pentru că va fi o guvernare care ne va costa din pricina incompetenţei şi a proastei gestiuni a miniştrilor din acest Cabinet. Din punctul de vedere al PNL este un Guvern PSD pe ultima sută de metri. Este un Guvern încropit ca să treacă iarna. Vom vedea care este conştiinţa parlamentarilor care susţin acest Guvern, dacă vor înţelege că nu trebuie să-şi bată joc de interesul public şi vor vota împotriva acestei Guvern sau nu. În mod cert, parlamentarii PNL se vor opune învestirii celui mai prost Guvern PSD pe care l-a avut România", a declarat Alina Gorghiu, pentru Agerpres.
În opinia purtătorului de cuvânt al liberalilor, noua structură guvernamentală, care va merge azi în parlament pentru a cere un vot de încredere, demonstrează că nu este vorba de o schimbare de substanță.
"Vorbim de o schimbare pur cosmetică a Guvernului, nu de substanţă, pentru că eu constat că au eliminat aşa-zişii tehnocraţi de se miră lumea abia acum că erau prin Guvern şi i-au schimbat cu miniştri din anumite partide politice, cum este PLR, aşa-zis partid politic, prin care să-şi asigure o majoritate parlamentară în continuare. Este un Guvern care, din punctul meu de vedere, nu poate beneficia de prezumpţia de Guvern care îşi va exercita mandatul în interesul cetăţeanului şi îmi arată mie, ca membru al PNL, faptul că din acest vot din 16 noiembrie, care a sancţionat inclusiv guvernarea făcută sub coordonarea lui Victor Ponta, Ponta şi prieteni săi nu au înţeles absolut nimic. Mai mult decât atât, au refuzat să accepte semnificaţia acestui vot, care ne spune un lucru simplu: că PSD şi Victor Ponta ar fi trebuit să renunţe la modul consacrat de PSD de a face politică şi ar fi trebuit să găsească o formulă de îmbunătăţire a vieţii politice şi a exerciţiului guvernamental", a adăugat Alina Gorghiu.
GUVERN Ponta IV. OFICIAL: LISTA INTEGRALĂ MINIȘTRI NOU GUVERN
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Brumă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- A doua zi de Paști. Ce trebuie să facă toți credincioșii în Lunea Albă din Săptămâna Luminată
- BANCUL ZILEI: Femeia cu inițiativă
- Klaus Iohannis, cu avionul de lux în SUA, pentru a-și lua "Oscarul de la Washington". Bogdan Chirieac arată cum puteau fi "salvați niște bani" - Foto
- Ciorbă de murături: Rețeta momentului. O vei prepara de mai multe ori
- Motivul primei vizite a Regelui Charles al III-lea în România. Camelia Csiki: Puțină lume știe. Este legată de o condiționare
- Chefi la cuțite: "Lovitură psihică" în echipa lui chef Alexandru Sautner
- Motorina ar putea să dispară din benzinării: "Este o scădere uriașă”
- Cea mai mare greșeală pe care o facem când ne rugăm. Preotul Adrian Agachi: E o scuză pe care o auzim foarte des nu doar la spovedanie, ci și în general