Data publicării:

Alexa candidează la șefia PSD. Primul contestatar acid al lui Ciolacu

Autor: Mircea F. Cristian | Categorie: Politica
WhatsApp
Sursa: Facebook Liviu Alexa
Sursa: Facebook Liviu Alexa

Liviu Alexa, fostul coordonator al PSD Cluj, demis recent de la șefia filialei de noua conducere a social democraților, și-a anunțat intenția de a candida la președinția partidului.

Alegeri prezidentiale 2024

”Clujul a fost mereu un punct de reper al României, mai ales în politică. Considerat în mod greșit fief al Dreptei, Clujul este însă un județ al Opoziției, dar a fost mereu antitrend în România dintr-o datorie morală pe care o are față de ea, în calitate de inima a Transilvaniei: datoria de a aduce aminte țării că trebuie să existe și alte puncte de vedere, că trebuie să accepte și alte perspective ale realității de zi cu zi.

Pentru că liderii de la București ai PSD au ignorat timp de 30 de ani Clujul, l-au călcat în picioare cu impuneri stupide, nu s-au străduit să îl înțeleagă, Clujul a devenit un bastion antipesedist. Și pe bună dreptate. Căci clujenii nu au avut ce să vadă până acum 4 luni la PSD. În ultimii 14 ani, PSD Cluj a fost coliba în care s-au aciuat lideri analfabeți, leneși, superficiali, care și-au folosit funcțiile pentru a-și umple buzunarele. PSD Cluj nu a fost o casă primitoare pentru Stânga, pentru pesediștii clujeni, pentru "talpă",  a scris Liviu Alexa pe pagina sa de Facebook.

Alexa amintește și că a fost numit șef al PSD Cluj de Viorica Dăncilă și mai apoi a făcut curățenie în filială, însă acum a fost demis de echipa lui Ciolacu. ”Practic, mesajul transmis de domnul Marcel Ciolacu către PSD Cluj este clar: nu dorește să continuăm curățenia în partid, dorește reinstalarea unor scursuri politice, dorește revenirea în filială a unor slugi preaplecate, dorește să frânga coloana vertebrală a PSD de tot și pentru totdeauna.”

Candidat la șefia PSD, motivație

În mesajul său, Liviu Alexa spune că ”pe mine mă îngrijorează putoarea dictaturii ce se insinuează tot mai discret în PSD. Așa că am decis azi să deschid eu primul geamul în partid, ca să intre răcoarea energică a democrației în PSD: îmi anunț candidatura pentru președinția PSD la nivel național la Congresul din 1 martie.”

”Spre deosebire de alții din conducerea PSD, am tiruri de cărți citite, am o istorie întreagă de acte de curaj și opoziție la adresa rechinilor și hoților din PNL, sunt considerat exotic pentru că nu sunt controlabil, pentru că nu vreau să mă supun și pentru că am primit de la Dumnezeu darul curajului de a spune ce alții nu vor nici măcar să șoptească. Voi pregăti și un proiect politic pentru candidatura mea la președinția PSD, însă până atunci vreau să adresez câteva întrebări și teme de gândire membrilor PSD, liderilor PSD din organizațiile județene, precum și membrilor Colegiului Director și membrilor CEx-ului”, mai scrie politicianul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel