Președintele PRU vrea referendum pentru modificarea Constituției în același timp cu alegerile parlamentare. ”Solicităm Senatului şi Camerei Deputaţilor să urgenteze discutarea în Parlament a demersului Coaliţiei pentru familie şi BOR, astfel încât să reuşim să convocăm referendumul pentru modificarea Constituţiei, aşa cum Coaliţia pentru familie a cerut, în data de 11 decembrie, odată cu alegerile parlamentare”, a declarat Bogdan Diaconu, sâmbătă, la o conferinţă de presă, potrivit Agerpres.
PRU sprijin pentru BOR
El a susţinut: ”Observăm o serie de înalţi prelaţi care sunt plimbaţi prin faţa camerelor de luat vederi la DNA sau la alte parchete pentru tot felul de suspiciuni mai mult sau mai puţin credibile. L-am văzut pe Înalt Preasfinţia Sa Sofronie, pe Înalt Preasfinţia Sa Teodosie al Tomisului, pe Înalt Preasfinţia Sa Streza. Acest lucru trebuie să înceteze. Trebuie să înţelegem cu toţii, şi instituţiile statului de drept trebuie să înţeleagă, că BOR a avut un rol esenţial în continuitatea naţiunii române în momentele critice. PRU îşi exprimă cu fermitate sprijinul atât pentru BOR, cât şi pentru demersul Coaliţiei pentru familie pentru modificarea Constituţiei în sensul de a stabili foarte clar că familia este reprezentată de uniunea între bărbat şi femeie”.
Coaliţia pentru Familie a depus la Parlament o propunere legislativă de revizuire a Constituţiei, care prevede că familia se întemeiază pe căsătoria între un bărbat şi o femeie, iniţiativa fiind semnată de 3 milioane de cetăţeni. În iulie, CCR a constatat că propunerea îndeplineşte condiţiile privind exercitarea iniţiativei.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan
- BANCUL ZILEI: Rețeta ciorbei de burtă
- Ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis: pas cu pas, spre scenariul lansat în DCNews în decembrie 2023
- "Femeile din România și cele din Italia sunt foarte diferite”. Designerul Giulia Rossignoli dă cărțile pe față: E total invers
- Riscurile la care ne expunem când facem cumpărături de pe Shein și Temu
- Cum să treci corect pe „sub masă” - Sfântul Epitaf, în Vinerea Mare. Preotul Nicolae Crângașu: Așa se face
- Copiii din București merg degeaba în Herăstrău. Nicușor Dan: Când se va rezolva problema cu locurile de joacă
- Lui Mihai Mărgineanu nu i-a venit să creadă ce a văzut în Vama Veche / foto în articol