"Preocupările mele pentru a îi sprijini pe cei care vor și pot să muncească...
S-a vorbit mult în ultima vreme despre românii întorși din străinătate după o perioadă lucrată acolo și despre faptul că, odată reveniți în țară, nu își găsesc locuri de muncă. Deși, din discuțiile avute cu mediul de afaceri, cererea în anumite domenii și pentru anumite specializări este mare. În încercarea de a găsi soluții pentru aceștia și nu numai, am venit cu măsuri active de stimulare a ocupării locurilor de muncă prin acordarea unor stimulente pentru acele firme care angajează zilieri și sezonieri.
Puteți obține recunoașterea experienței profesionale
Personal, cred că pe parcursul vieții profesionale este important să evoluezi, să faci următorul pas, să te preocupe să dezvolți profesional, pentru că doar așa iți poți asigura creșterea veniturilor și implicit, îți crește calității vieții.Persoanele care au lucrat într-un stat membru UE trebuie să știe că, accesul sau exercitarea anumitor activități cu calificări de nivel mediu, necesită ca dovadă suficientă a cunoștințelor și aptitudinilor, exercitarea în prealabil a acelei activităţi într-un alt stat membru, pentru un anumit număr de ani.
Ministerul Muncii și Protecției Sociale face recunoașterea experienței profesionale în baza unei declarații pe proprie răspundere dată în fața notarului din care rezultă experiența profesională și a prezentării unei dovezi a perioadei lucrate în străinătate, si emite un Atestat de Recunoaștere a Experienței Profesionale. Este o procedură folosită în statele membre UE.
Este important să munciți legal
Am avut curiozitatea sa consult Registrul atestatelor de recunoaștere în România a experienței profesionale aflat în coordonarea Ministerului. Din 2016 și până în prezent un singur atestat eliberat. Unul singur. Nici cereri nu au fost foarte multe. Cam 15 pe an. Mi se spune că persoanele care solicită un astfel de atestat nu reușesc să facă dovada faptului că au muncit cu forme legale. Aici altă discuție.
Revin asupra importanței de a lucra cu forme legale. Mai sunt situații în care deși au lucrat cu forme legale, nu pot obține documente. Aici mă gândesc să aplic modelul formularelor europene pentru recunoașterea vechimii în muncă pentru pensie, comunicate de instituțiile statelor membre unde s-au înregistrat contribuții.
Ai muncit legal, ai calificare profesională
Impresia mea este că nu s-a făcut suficientă promovare și că oamenii pur și simplu nu știu. Oamenii nu știu că, după o perioadă lucrată într-un stat membru UE unde au dobândit o calificare profesională, pot reveni acasă, pot realiza o muncă în acea specializare și că Statul le poate facilita recunoașterea automata a acestor calificări obținute. Cu o singura condiție. Să fi lucrat cu forme legale și să demonstreze, cu acte, timpul lucrat în acel domeniu. De exemplu, după 12 ani lucrați în Italia la o firmă de instalații sanitare, persoana se poate angaja pe un asemenea post în România, fără a fi nevoie de alte cursuri de formare profesională costisitoare.
Românii sunt foarte respectați în străinătate când vine vorba de calitatea muncii și seriozității lor. Tocmai pentru acest lucru, trebuie respectați și sprijiniți atunci când revin în țară și vor să muncească.Pentru că mi se pare important și pentru că acesta este momentul în care oamenii au nevoie de sprijin, voi acorda toată atenția acestui subiect.", a scris Violeta Alexandru pe pagina sa de Facebook.
Preocupările mele pentru a îi sprijini pe cei care vor și pot să muncească... S-a vorbit mult în ultima vreme despre...
Publicată de Violeta Alexandru pe Vineri, 9 octombrie 2020
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Brumă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Horoscop 7 mai: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme cu banii. Ai mare grijă, zilele acestea!
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- Alertă meteo de grindină, vijelii și averse torențiale. Zonele vizate
- Gestul făcut de Regele Charles al III-lea față de România, chiar înainte de încoronare. Camelia Csiki: Asta mi s-a părut senzațional
- BANCUL ZILEI: Femeia cu inițiativă
- A doua zi de Paști. Ce trebuie să facă toți credincioșii în Lunea Albă din Săptămâna Luminată
- Horoscop 4-16 mai. Zodia care trebuie să vadă jumătatea plină a paharului. Daniela Simulescu: Evitați aceste discuții la locul de muncă - Video
- BANCUL ZILEI: Secretul unei căsnicii lungi
- Horoscop 6-14 mai. Daniela Simulescu evidențiază o zodie care are nevoie de smerenie: Ce vă trebuie mai mult? - Video