"E foarte bine că se face o evaluare și că ministrul Justitiți a preluat această acțiune de la conducerea ANP. Doar că sunt câteva lucruri surprinzătoate în anunțul d-nei ministru", a declarat Adrian Ursu, în cadrul unei intervenții telefonice la Antena 3.
În primul rând, jurnalistul s-a arătat surprins că ministrul Justiției a ales o astfel de temă pentru conferința de presă de astăzi. "Cred că este prima intervenție publică a ministrului Justiției și tema nu este legată de buna funcționare a Justiției știind câte nemulțumiri există, câte îngrijorări există, câte dorințe ca ea să fie mai eficientă (...) M-aș fi așteptat ca primele declarații și primele acțiuni ale ministrului Justiției să fie pentru a recupera încrederea cetățenilor în Justiție, atât de importantă, vitală într-un stat de drept. ei bine nu, D-na ministru a ales o temă de internet pentru această conferință de presă, a ales să satisfacă niște personaje care au rulat acest subiect în ultima vreme pentru că nu au alte teme de gândire și de acțiune".
Încălcare flagrantă a regulilor dintr-o societate liberă
Pe de altă parte, Adrian Ursu a semnalat: "La un moment dat, d-na ministru a anunțat că a făcut niște topuri, ale autorilor, ale penitenciarelor în care sunt cei care au scris astfel de lucrări, aale pedepselor pentru care au fost incriminați și un top al editurilor. Asta mi se pare un abuz extraordinar. Editurile sunt societăți comerciale. Ele tipăresc în regimul pe care îl dictează regulile de piață. Să faci public și să-i pui într-o morișcă a defăimării, pentru că aceste topuri au fost create ca și topul profesorilor care ar fi coordonat aceste lucrări, sunt create pentru a defăima, mi se pare o încălcare flagrantă a unor reguli de conviețuire într-o societate liberă de la cineva care vine dintr-o zonă care se aștepta să cunoască aceste valori" a mai spus jurnalistul.
O măsură punitivă, pentru că nu e în stare de o corecție
Acesta a continuat, susținând că "cel mai grav este anunțul privind intenția abrogării acelei prevedereri care transformă în reduceri de pedeapsă aceste lucrări științifice. Să vii și să iei o măsură punitivă pentru toți beneficiarii, dacă tu ai suspiciunea că există niște exagerări sau încălcări ale regulii este o aberație și un abuz extrem de grav. Nu poți să tai totul în loc să corectezi. (...)
Ceea ce mă îngrijorează din toată această poveste este modelul de gândire pe care îl întâlnim la încă unul dintre membrii echipei de tehnocrați, de la care ne așteptam la tot mai multă precizie, la logică, la înțelegerea regulilor și la promovarea principiilor corecte. (...) Cred că premierul Cioloș ar trebui să analizeze mult mai atent felul în care și-a selectat membrii echipei guvernamentale și felul în care ei performează, pentru că altfel încrederea în oamenii profesioniști în astfel de domenii va scădea și el dramatic", a conchis Adrian Ursu.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Brumă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- A doua zi de Paști. Ce trebuie să facă toți credincioșii în Lunea Albă din Săptămâna Luminată
- BANCUL ZILEI: Femeia cu inițiativă
- Klaus Iohannis, cu avionul de lux în SUA, pentru a-și lua "Oscarul de la Washington". Bogdan Chirieac arată cum puteau fi "salvați niște bani" - Foto
- Ciorbă de murături: Rețeta momentului. O vei prepara de mai multe ori
- Motivul primei vizite a Regelui Charles al III-lea în România. Camelia Csiki: Puțină lume știe. Este legată de o condiționare
- Chefi la cuțite: "Lovitură psihică" în echipa lui chef Alexandru Sautner
- Motorina ar putea să dispară din benzinării: "Este o scădere uriașă”
- Cea mai mare greșeală pe care o facem când ne rugăm. Preotul Adrian Agachi: E o scuză pe care o auzim foarte des nu doar la spovedanie, ci și în general