A murit o stea de cinema de la Hollywood
Data publicării:
Autor: Bogdan Bolojan
WhatsApp
Actriţa americană Charmian Carr, celebră pentru filmul 'Sunetul muzicii'' (''The Sound of Music'') a decedat la 73 de ani, scrie Agerpres. Filmul a câştigat premiul Oscar în 1966, depăşind la acea vreme celebra peliculă ''Pe aripile vântului."

Charmian Carr a interpretat-o pe Liesl, cea mai mare dintre copiii von Trapp din filmul clasic Sunetul muzicii (The Sound of Music).  Moartea lui Carr a survenit, în Los Angeles, în urma unei forme rare de demență, informează BBC.

În filmul din 1965, Charmian Carr a interpretat cântecul Sixteen Going on Seventeen.

Carr s-a născut în Chicago, în 1942, și s-a mutat mai târziu în California cu familia. Mama sa a fost cea care a îndemnat-o să participe la audițiile pentru acest rol, deși Charmian nu luase lecții de actorie sau de canto.

Sunetul muzicii a avut un succes imens, depășind la acea vreme Pe aripile vântului, și a câștigat în 1966 Premiul Oscar pentru cel mai bun film.

Carr a scris două cărți despre experiența sa, Forever Liesl și Letters to Liesl, și a participat deseori la evenimentele realizate în onoarea celebrei producții cinematografice.

Adevărata Liesl, Agathe von Trapp, cea mai mare dintre copiii familiei de origine austriacă ce a inspirat filmul, a decedat în 2010, la 97 de ani.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel