Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră (IGPF) a anunţat joi că, urmare a creşterii valorilor de trafic la ieşirea din ţară, a suplimentat numărul poliţiştilor la punctele de trecere a frontierei.
Potrivit unui comunicat al de presă, ca urmare a faptului că, la începutul acestei minivacanţe, se înregistrează o creştere a valorilor de trafic pe sensul de ieşire din ţară, in special la frontiera cu Ungaria, Poliţia de Frontieră Română a luat măsuri pentru asigurarea unui control operativ şi fluent în toate punctele de trecere.
"În acest sens, conducerea Poliţiei de Frontieră Române a dispus structurilor teritoriale o serie de măsuri prin care să-şi adapteze misiunile, resursele umane şi materiale la specificul fiecărei frontiere, astfel încât să se asigure un control eficient şi operativ. A fost dispusă suplimentarea personalului planificat la controlul documentelor până la capacitatea permisă de infrastructura fiecărui punct, astfel încât, la nivelul întregii ţări peste 4.100 de poliţişti de frontieră desfăşoară, zilnic, activităţi de supraveghere şi control la frontiera de stat", se precizează în comunicat.
De asemenea, arată sursa citată, este folosită la maxim capacitatea punctelor de trecere ale frontierei, în limita configuraţiei acestora şi în cele mai tranzitate, în funcţie de trafic, au fost suplimentate arterele de control pe sensul de ieşire din ţară, fiind folosite cele de pe sensul de intrare. Poliţia de Frontieră menţionează că, împreună cu poliţia rutieră, în proximitatea punctelor de trecere a frontierei, conducătorii auto sunt anunţaţi despre posibilităţile de utilizare a unor puncte alternative de trecere a frontierei.
[citeste si]
"Pe frontiera de vest sunt operaţionale 11 puncte de trecere a frontierei, în care sunt deschise 37 de fluxuri de ieşire din ţară. Cele mai mari valori de trafic sunt înregistrate în punctele Borş şi Nădlac, fapt pentru care recomandăm utilizarea şi a celorlalte puncte de trecere deschise traficului internaţional de la graniţa de vest", menţionează sursa citată.
IGPF recomandă participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniţă, astfel încât să se preîntâmpine apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea, din cauza unui număr mare de călători, într-un timp foarte scurt.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Funeriu: E o greșeală fundamentală să părăsești România sau Republica Moldova pentru a te muta mai la Vest
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Avea mici afaceri de 20 de ani în România, dar a plecat în UK, cu toată familia. ”În HoReCa, erau cele mai mari și mai grele controale. Veneau la două săptămâni și nu plecau fără... ”
- Când se termină coșmarul de pe Prelungirea Ghencea. Nicușor Dan spune de ce lucrările durează foarte mult. ”Tot timpul așteptăm unii după alții”
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- Pască fără aluat. Rețeta lui Liviu Dragnea pentru Paște 2024 / video
- Condiment folosit de Paște plin de pesticide
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan