Cătălin Drulă a povestit că, de la momentul în care parlamentarii USR au invitat în Parlament câțiva protestatari #rezist, colegii săi sunt permanent ținta unor abuzuri și jignirilor suburbane. Deputatul a spus că multe dintre jignirile pe care le aduc parlamentarii puterii sunt referitoare la aspectul fizic.
"Noi am dus mesajul cetățenilor acolo. Practic USR s-a format ca o reacție a cetățenilor frustrați de reprezentarea pe care o aveam. Eu eram programator acum doi ani, nu mă gândeam că voi ajunge deputat sau politician. Am colegi care provin din diferite profesii, care nu au venit în politică să se căpătuiească. Noi nu ne-am schimbat când am ajuns în Parlament și acest lucru a generat frustrări chiar și în rândurile opoziției pentru că acolo e o mare familie, e destul de multă prietenie. Se cunosc de de 10 - 15 ani, au lucrat împreună în diverse combinații politice, iar noi suntem ghimpele."
Femeia de serviciu, în alt lift decât parlamentarul
Drulă se plânge de decizia conducerii Camerei de a nu permite nici accesul stafului USR în clădirea Parlamentului. Deputatul a povestit și că din aroganță un deputat al Puterii l-a făcut să zică că e bine să existe un lift dedicat parlamentarilor.
"Echipa noastră nu mai poate intra în Parlament. Fac parte din staful nostru și lucrează de pe trepte. Acestea sunt niște abuzuri. Săptămâna trecută au făcut un lift special pentru parlamentari. Și am vorbit cu un deputat care a spus că i se pare ok așa pentru că mergea cu femeia de serviciu și își vărsa gunoiul pe pantofii lui. Au decis ca până la finalul sesiunii să nu mai putem aduce invitați. E clar că derajăm foarte tare", a adăugat Drulă.
Vezi aici declarațiile deputatului:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Funeriu: E o greșeală fundamentală să părăsești România sau Republica Moldova pentru a te muta mai la Vest
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Avea mici afaceri de 20 de ani în România, dar a plecat în UK, cu toată familia. ”În HoReCa, erau cele mai mari și mai grele controale. Veneau la două săptămâni și nu plecau fără... ”
- Când se termină coșmarul de pe Prelungirea Ghencea. Nicușor Dan spune de ce lucrările durează foarte mult. ”Tot timpul așteptăm unii după alții”
- Pască fără aluat. Rețeta lui Liviu Dragnea pentru Paște 2024 / video
- Condiment folosit de Paște plin de pesticide
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- De ce criptomonedele sunt „un mare nu”. Mitroi (analist de investiții): E eminamente speculativ. Creșterea vine doar din achiziția altcuiva
- Ursul a dat iama în gospodăria lui Adrian Năstase. Prima reacție a fostului premier / foto în articol