Noi drepturi pentru persoanele cu handicap. Proiectul de lege a ajuns la Senat
Vești bune pentru persoanele cu handicap!
Un proiect de lege a fost depus recent de mai mulți parlamentari din cadrul Partidului Social Democrat (PSD), vizând îmbunătățirea drepturilor persoanelor cu handicap, transmite Agerpres. Astfel, persoanele cu dizabilități ar urma să primească toate documentele necesare pentru a beneficia de transport gratuit, conform prevederilor legale în vigoare, fără a mai fi nevoite să parcurgă distanțe mari pentru a le obține de la sediile Direcțiilor Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) sau ale Direcțiilor Județene de Asistență Socială și Protecția Copilului. Astfel, propunerea legislativă urmărește să faciliteze accesul la aceste documente esențiale pentru persoanele cu dizabilități, eliminând barierele birocratice și contribuind la îmbunătățirea calității vieții acestora.
„1. La articolul 23, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:
(3) Legitimaţia pentru transportul urban cu mijloace de transport în comun de suprafaţă este valabilă pe întregul teritoriu al ţării, fiind recunoscută de toate regiile de transport local, şi este eliberată de direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului judeţene, respectiv locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti şi de autorităţile administraţiei publice locale în baza unor convenţii încheiate cu direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului judeţene în acest sens, costurile fiind suportate din bugetele judeţelor, respectiv ale sectoarelor municipiului Bucureşti.
2. La articolul 24, după alineatul (6¹) se introduce alineatul (6²), cu următorul cuprins:
(62) Eliberarea biletelor de călătorie prevăzute la (61) se face de către direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului judeţene, respectiv ale sectoarelor municipiului Bucureşti şi de autorităţile administraţiei publice locale în baza unor convenţii încheiate cu direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului judeţene, în acest sens.
Art. II în termen de maximum 45 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Guvernul va aproba prin hotărâre modificarea şi completarea normelor metodologice de acordare a drepturilor prevăzute de prezenta Lege”, este notat în propunerea legislativă a social-democraţilor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News