El a fost reţinut miercuri seară de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru mai multe fapte de şantaj şi folosirea influenţei de către o persoană care deţine o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.
Potrivit unui comunicat al DNA postat pe site-ul instituţiei, în perioada august-octombrie 2013, Mircea Govor, în calitate de preşedinte al organizaţiei judeţene a unui partid politic şi vicepreşedinte CJ Satu Mare, folosindu-se de influenţa şi autoritatea sa, a făcut demersuri, printr-un intermediar, pe lângă persoane din conducerea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, pentru a obţine numirea, detaşarea, împuternicirea sau menţinerea în funcţii de conducere sau de execuţie în cadrul nou înfiinţatei Administraţii Judeţene a Finanţelor Publice Satu Mare (AJFP), a unor persoane obediente lui ori intereselor de partid, pe alte criterii decât cele profesionale.
'Procedând în acest fel, pe lângă faptul că a rezultat un folos necuvenit pentru persoanele respective, Govor a urmărit să obţină/menţină protecţia societăţilor comerciale controlate de el şi familia sa din partea organelor fiscale din judeţul Satu Mare şi obţinerea unor beneficii personale sau pentru filiala partidului pe care-l conducea la nivel local (bani)', se arată în comunicat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Funeriu: E o greșeală fundamentală să părăsești România sau Republica Moldova pentru a te muta mai la Vest
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Avea mici afaceri de 20 de ani în România, dar a plecat în UK, cu toată familia. ”În HoReCa, erau cele mai mari și mai grele controale. Veneau la două săptămâni și nu plecau fără... ”
- Când se termină coșmarul de pe Prelungirea Ghencea. Nicușor Dan spune de ce lucrările durează foarte mult. ”Tot timpul așteptăm unii după alții”
- Pască fără aluat. Rețeta lui Liviu Dragnea pentru Paște 2024 / video
- Condiment folosit de Paște plin de pesticide
- De ce criptomonedele sunt „un mare nu”. Mitroi (analist de investiții): E eminamente speculativ. Creșterea vine doar din achiziția altcuiva
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- Ursul a dat iama în gospodăria lui Adrian Năstase. Prima reacție a fostului premier / foto în articol