În data de 8 martie, preşedintele SUA, Donald Trump a anunţat introducerea unor tarife de 25% la importurile de oţel şi de 10% la aluminiul importat, dar a exceptat Canada şi Mexic şi a oferit posibilitatea excluderii altor aliaţi.
Joi, cu prilejul unei audieri de către comisia de finanţe din Senatul american, reprezentantul american pentru comerţ, Robert Lighthizer, a declarat că preşedintele Donald Trump a decis să introducă o pauză cu impunerea de tarife în timpul negocierilor cu o listă de ţări suplimentare, transmite AFP.
'Avem Europa, avem Australia, avem Argentina, avem Brazilia. Am uitat pe cineva? Evident Coreea de Sud cu care suntem în prezent în negocieri', a spus Lighthizer.
Mai mulţi responsabili europeni, printre care şi comisarul european pentru Comerţ, Cecilia Malmstrom, s-au deplasat la Washington în ultimele zile pentru a cere ca Uniunea Europeană să fie scutite de aceste tarife vamale. Cecilia Malmstrom a declarat în Parlamentul European, înaintea de intervenţia lui Robert Lighthizer, că se aşteaptă ca UE să fie scutită dar că nu poate fi încă sigură.
Decizia Washingtonului de a impune tarife pentru importurile de oţel şi aluminiu a provocat îngrijorări cu privire la un posibil război comercial, după ce Uniunea Europeană a ameninţat că va impune la rândul său tarife vamale pentru mai multe produse americane.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan
- Liliecii, mamiferele care ajută agricultura din România. În SUA, au eradicat malaria
- Loto 6/49 de Florii. Rezultatele tragerilor de duminică, 28 aprilie, 2024
- Chirieac: „Adevărata miză în cazul candidaturii lui Burduja”. Analistul „traduce” și gestul subtil făcut astăzi de Firea în legătură cu Marcel Ciolacu
- BANCUL ZILEI: Tratament împotriva reumatismului
- Politico: Polonia, în campanie de lobby, înainte de alegerile din SUA. Poate schimba perspectiva lui Trump
- Jucătorul simbol al titlului cucerit de FCSB. Victor Ciutacu îl laudă. "Mi-a adus aminte de Carragher în finala de la Istanbul"