Data publicării:
Un român din Spania a fost îngropat după 13 ani petrecuţi într-un congelator, la morgă
Un român a fost găsit și îngropat de familie după 13 ani în care cadavrul său a stat într-un congelator, la morga din Valencia.
Dumitru Ionescu a fost găsit și îngropat de familie, după 13 ani petrecuți în congelatorul de la morga din Valencia.
Cadavrul lui Dumitru Ionescu a fost găsit pe 1 noiembrie 2007, într-o râpă din Moncada, de mai mulți copii. Legiștii au stabilit că decesul a survenit din cauze naturale, cu două luni înainte de a fi găsit, deși trupul era mutilat.
Din acel an, familia n-a mai știut nimic de el. Totuși, dispariția i-a fost raportată abia în anul 2019, scrie elperiodicodearagon.com.
Până atunci, autoritățile n-au reușit nici să-l identifice. După ce a fost raportată dispariția, rudele au fost notificate să efectueze un test genetic pentru confirmarea identității. Așa, la finalul anului trecut, cadavrul găsit în 2007 a fost identificat ca Dumitru Ionescu, în vârstă de 53 de ani în momentul morții.
Pe 15 aprilie, la mai bine de 13 ani de la momentul morții, Tribunalul din Moncada a dispus eliberarea unui certificat de deces.
Rudele i-au ridicat rămășițele și l-au îngropat pe 23 aprilie, în cimitirul municipal din Valencia.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News