E timpul să îți faci o parolă de siguranță în familie! Fraudele în numele BNR, ANAF sau Poliţiei fac tot mai multe victime. Ce a pățit un expert în capcanele de pe net

Fraudele în numele BNR, ANAF sau Poliţiei continuă să facă tot mai multe victime în România. De această dată escrocii au încercat să păcălească chiar un expert în securitate digitală.
Tot mai mulți români cad în plasa unor escrocherii telefonice bine puse la punct, în care atacatorii se dau drept reprezentanți ai unor instituții oficiale, precum Poliția, ANAF, BNR sau bănci comerciale. Sub pretexte convingătoare și cu un ton autoritar, aceștia reușesc să sperie victimele și să le determine să le ofere date personale sau chiar sume importante de bani. Astfel de înșelătorii sunt în creștere, mai ales în perioada sărbătorilor, când vulnerabilitatea emoțională este mai mare.
Escrocii au încercat să păcălească chiar și un expert în capcanele de pe net
Un exemplu clar de astfel de fraudă este un apel de tip „spoofing”, în care atacatorii falsifică numărul de telefon pentru a părea că sună din partea unei instituții oficiale.
„Sunt inspector principal de poliție, a fost efectuată o plângere din partea băncii, fiind o posibilă fraudă. Mai departe o să întocmim acest proces-verbal și o să vă pun pe linie cu un angajat al Băncii Naționale a României”, a fost mesajul transmis în cadrul unui astfel de apel, primit de Dragoș Stanca, expert în securitate digitală.
Acesta și-a dat seama imediat că este vorba o tentativă de înșelătorie.
„Așa-zisul polițist care m-a sunat pe mine folosea greșit anumiți termeni, Banca României Naționale, sau a spus la un moment dat, Oficiul de Poliție al României. Adică e clar că cumva traducea, probabil. Aceste apeluri telefonice vin foarte des din partea unor hoți digitali care sunt deja documentați”, a explicat Dragoș Stanca, expert în securitate digitală, pentru Știrile Pro TV.
Alții însă cad ușor în plasa escrocilor
Dar nu toți reușesc să depisteze la timp pericolul. O actriță din Cluj povestise zilele trecute pe rețelele sociale că a fost convinsă, prin aceeași metodă, să ia un credit de 100.000 de lei și să transfere banii către atacatori, crezând că sprijină o anchetă oficială.
„După care îmi susură ușor în ureche că noi, împreună cu poliția, ar trebui să ajungem rapid la o bancă, să facem un credit pe sumă maximă, să îi trimit dumnealui banii înapoi, ca după aceea să fiu exonerată din partea BNR-ului că am făcut acel credit. Am luat banii, îmi dă o adresă, urc în taxi și introduc banii într-un tonomat, după care... omul îmi închide telefonul, se șterg toate mesajele”, a povestit Patricia Brad, victima acestei escrocherii, pentru sursa citată.
Cum sunt păcăliți oamenii
Pentru a fi cât mai convingători, escrocii folosesc numere de telefon care aparțin unor instituții publice, extrase din baze de date disponibile online.
„Se folosesc de numere de telefon care sunt disponibile în baza de date publice. Spre exemplu, în reprezentanța unor instituții din mediul public sunt foarte ușor de găsit numerele de telefon, iar respectivele numere de telefon sunt foarte credibile, pentru că la o verificare foarte scurtă, dar precară, se poate găsi numărul respectiv de telefon asociat instituției”, a explicat Darius Țicu, de la Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC).
De ce să îți faci o parolă de siguranță în familie
Experții avertizează că riscurile vor crește odată cu evoluția tehnologiei. Escrocii vor putea în curând să cloneze nu doar numerele, ci și vocile apropiaților noștri. De aceea, o măsură simplă de precauție este stabilirea unei parole de siguranță în familie, pentru cazuri urgente.
Și Poliția Română atrage atenția că nu desfășoară anchete prin telefon și nu solicită date confidențiale sau transferuri bancare.
„Se respectă niște proceduri foarte stricte și nu se rezolvă lucrurile prin telefon. Nu există amenințări din partea polițiștilor de tipul obstrucționării justiției, contracte de confidențialitate încheiate cu poliția”, a subliniat Sorin Stănică, comisar-șef de poliție.
Dacă primiți un apel suspect, închideți imediat și contactați direct instituția în cauză pentru a verifica autenticitatea apelului. Vigilența este cea mai bună apărare, mai ales că această înșelătorie a făcut deja mai multe victime, deși oamenii legii au reușit să facă câteva rețineri.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News