Data actualizării:
Data publicării:

Partida pro-rusă, în corzi? Delegația SUA, răspuns după justificările privind anularea alegerilor din România. Ilie Bolojan spune ce s-a discutat / update

Autor: Anca Murgoci | Categorie: Politica
WhatsApp
PRESIDENCY
PRESIDENCY

Reprezentanţii Congresului american prezenţi marţi la Bucureşti au fost "mulţumiţi" de clarificările Cotroceniului privind anularea alegerilor prezidenţiale de anul trecut, informează surse politice.  

Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a primit marți, 15 aprilie 2025, la Palatul Cotroceni, o delegație a Congresului Statelor Unite ale Americii, aflată în vizită oficială în România.

În cadrul întrevederii, au fost abordate principalele domenii ale Parteneriatului Strategic dintre România și Statele Unite, cu accent pe componenta de securitate, cooperarea economică și perspectivele de dezvoltare ale relației bilaterale.

Președintele Ilie Bolojan a reafirmat angajamentul ferm al României față de Parteneriatul Strategic cu Statele Unite, subliniind că acesta reprezintă un element-cheie al politicii externe și al arhitecturii de securitate națională.

Președintele a evidențiat importanța consolidării prezenței americane în România, în special în contextul actualelor provocări de securitate din regiunea Mării Negre. A subliniat că România contribuie activ la securitatea Flancului Estic al NATO, iar cooperarea strânsă cu SUA este esențială pentru o descurajare eficientă.

Un alt subiect prioritar al discuțiilor l-a constituit evoluția procesului de includere a României în Programul Visa Waiver. Ilie Bolojan a transmis că acest obiectiv reprezintă o prioritate a agendei bilaterale și o așteptare a cetățenilor români. România își exprimă întreaga disponibilitate de a colabora cu autoritățile americane pentru finalizarea acestui proces într-un termen rezonabil și cu un rezultat pozitiv.

De asemenea, a fost subliniat interesul comun pentru dezvoltarea dimensiunii economice a Parteneriatului Strategic, prin atragerea de investiții americane și extinderea cooperării comerciale. În contextul actual al economiei românești, există un potențial semnificativ de aprofundare a relațiilor economice bilaterale.

În ceea ce privește procesul electoral din 2024, Președintele interimar a precizat că România a învățat lecțiile necesare și că instituțiile statului sunt angajate să asigure desfășurarea corectă și transparentă a alegerilor, în deplin acord cu standardele democratice.

Totodată, au fost abordate teme de interes regional. Președintele interimar Ilie Bolojan a vorbit despre importanța consolidării securității pe Flancul Estic al NATO, ca element esențial pentru menținerea stabilității în regiune. În acest context, s-a discutat despre sprijinul oferit Ucrainei în fața agresiunii ruse și susținerea fermă a parcursului european al Republicii Moldova. România rămâne un partener responsabil în cadrul comunității euroatlantice, angajat în apărarea valorilor democratice și în promovarea stabilității și securității în regiune, a transmis Administrația Prezidențială.

Din delegație au făcut parte opt membri ai Congresului SUA, reprezentând ambele partide politice: Vern Buchanan (Republican – Florida), Dina Titus (Democrat – Nevada), Lloyd Doggett (Democrat – Texas), Ted Lieu (Democrat – California), Neal Dunn (Republican – Florida), Ilhan Omar (Democrat – Minnesota), Anna Paulina Luna (Republican – Florida) și Andy Ogles (Republican – Tennessee).

Știrea inițială:

Potrivit surselor citate, parlamentarii americani au întrebat "ce s-a întâmplat în decembrie şi au fost mulţumiţi de clarificările oferite de preşedinte şi nu au exprimat îngrijorări legate de eventuale probleme în luna mai".

Discuţia a fost calificată de sursele citate drept una "extrem de bună, prietenoasă, dincolo de diplomaţia clasică", iar reprezentanţii Washingtonului "au venit cu o atitudine caldă şi deschisă", notează Agerpres.

2. PRESIDENCY... (delegatia-sua-la-presidency_15459800.jpg)



Cei opt reprezentanţi ai Congresului american au subliniat că politica strategică militară a SUA rămâne "neschimbată".

Oficialii americani au spus că îşi doresc continuarea şi întărirea parteneriatului dintre SUA şi România, au mai transmis sursele politice.

Totodată, ei au arătat că vor sprijini includerea României în Programul Visa Waiver.

Referitor la Ucraina, congresmanii au apreciat poziţia României şi au arătat că înţeleg sensibilităţile specifice Flancului estic, au completat sursele citate.

3. -imagine fara descriere- (delegatia-sua-in-romania-1_96919900.jpg)


O delegaţie formată din opt membri ai Congresului SUA, democraţi şi republicani, condusă de Vern Buchanan, a fost primită, marţi, la Palatul Cotroceni, de preşedintele interimar Ilie Bolojan.

Delegaţia SUA a ajuns luni seara în România şi, potrivit programului oficial, va avea discuţii şi cu premierul Marcel Ciolacu, la Palatul Victoria, la ora 16:00.

Reprezentanţii Congresului american se întâlnesc şi cu parlamentari români.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel