Un polițist din Bacău ar fi falsificat ani de zile probe pentru a-i scăpa pe interlopi
Un polițist din Bacău a fost arestat după ce a falsificat ani de zile probe pentru a-i scăpa pe interlopi.
Un polițist de la Inspectoratul de Poliție Județeană Bacău este acuzat de procurori că ar fi falsificat probe în dosare penale ca să ajute un grup interlop să scape nepedepsit. Respectivul a fost arestat preventiv, împreună cu alți trei indivizi, scrie Ziarul de Iași, cutând Pro Tv.
Polițistul în vârstă de 45 de ani este acuzat că în ultimii 5 ani ar fi ajutat interlopii din gruparea numită "Mîrza" să scape de mai multe ori de răspunderea penală.
Mai exact, ofițerul, care lucra la biroul de Investigații Criminale, ar fi falsificat probe sau chiar a omis să includă în dosarele penale probe importante.
Polițistul era angajat din anul 2007
În acest fel, cercetările erau îngreunate și se ajungea în unele cazuri și la prescrierea faptelor.
Polițistul care era angajat din 2007 în cadrul MAI a fost suspendat luni din funcție. Împreună cu el, alți trei indivizi au fost arestați preventiv, după ce procurorii au strâns suficiente probe, în urma unor percheziții. A fost deschis un dosar penal pentru favorizarea făptuitorului și fals intelectual.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News