Simon O'Kane, tatăl a doi copii, a publicat un anunț pe eBay, prin care a anunțat că o vinde pe Leandra, soția lui, pe care a comparat-o cu o mașină la mâna a doua. Totul a fost o glumă, însă acesta a constatat cu uimire că licitația a ajuns până la 65.880 de lire în numai două zile, informează Mail Online.
Bărbatul și-a descris soția ca având un corp decent și abilități în bucătărie. De asemenea, acesta a menționat că nu e nouă, a fost folosită, dar mai ține câteva mile. La puncte slabe, acesta a menționat că soția sa scoate deseori zgomote care nu pot fi reduse la tăcere decât dacă îi comanzi piese noi.
[citeste si]
Când Leandra O'Kane a aflat despre gluma soțului său și că este scoasă la vânzare, s-a înfuriat la culme. Cosmeticiana în vârstă de 27 de ani a declarat: Îmi venea să-l omor. Toată lumea de la muncă a văzut (anunțul — n.r.) și a râs. Nu numai că m-a scos la vânzare, dar a folosit și o fotografie groaznică. Mereu se plânge că îi e rău, e ipohondru, apoi se duce la sala de fitness câte trei-patru ore. I-am zis că dacă se poate duce la sală nu merită să-mi fie milă de el. Dacă eBay nu scotea anunțul, cine știe cât aș fi valorat?, a adăugat ea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă
- Incendiu puternic lângă Mănăstirea Voroneț / Update: Există riscul ca focul să se extindă / foto în articol
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol