Turcescu are o replică leșinată la Badea și Ciutacu, care l-au ciuruit în cazul Nadia
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp

Robert Turcescu a reacționat pe Facebook la criticile pe care Mircea Badea și Victor Ciutacu i le-au adus după ce jurnalistul a spus că i-ar da ”10 șuturi în fund” Nadiei Comăneci.

Tot scandalul a început după ce Robert Turcescu a criticat-o pe Nadia Comăneci, pe Facebook, pentru reclama la margarină. Turcescu și-a sters la puțin timp postarea.

„Nadia Comăneci poate să-și bage-n fund reclama ei la margarină? Vai mama ei de cerșetoare, ce-a ajuns… I-aș da numai zece… șuturi în fund! O nemernică, vinde otravă pe arginți!”, a scris jurnalistul pe pagina sa de Facebook.

Ma duc în seara asta la Sinteza zilei să discut cazul unui propagandist băsist şi slugoi udrist care o ameninţă cu violenţa şi perversiuni sexuale pe Nadia Comăneci”, a scris, luni, Mircea Badea pe Facebook.

”Când am îndrăznit să scriu că Alina Dumitru s-a comportat penibil declarând că n-a votat la referendum fiindcă n-au felicitat-o telefonic nici suspendatul, nici interimarul, înaltele spirite au luat foc. L-au băgat şi pe Mircea Badea la pachet şi au început festivalul naţional al articolelor şi emisiunilor de înfierare. Tonomatele jigniseră marea campioană. Zilele trecute, cântăreţul-colonel a făcut-o pe Nadia Comăneci, indiscutabil vârf istoric al sportului românesc şi mondial, “nemernică” şi “cerşetoare” şi a încheiat apoteotic: i-ar da şi vreo zece şuturi în fund. Pentru că face reclamă la margarină, iar înaltele feţe trăiesc sănătos şi se tem că ale lor odrasle ar putea da iama-n rafturile supermarketurilor. Aţi văzut vreun val public de revoltă? Dacă nu-i loc de folosit politic indignarea, e linişte şi pace. Dă-le dracului de simboluri, ne pişăm cu presiune pe statuile lor şi aşteptăm să le răsară pe soclu trifoiul cu patru foi”, a scris, luni, Victor Ciutacu pe blogul său.

Robert Turcescu le-a răspuns celor doi, postând mai multe linkuri către materiale care atrag atenția asupra efectelor nocive ale margarinei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel