Test rapid de depistare a virusului SARS COV 2 produs în România
Data publicării:
Autor: Crişan Andreescu
WhatsApp
Primul test rapid de depistare a virusului SARS COV 2 a fost produs în România de două companii partenere autohtone. Testul are avizul Agenţiei Naţionale a Medicamentului pentru producţie şi comercializare. Această metodă poate detecta anticorpii daţi de SARS COV 2 în doar 5 minute.

Kitul de testare funcţionează ca un test de sarcină pe care se aplică mostre de ser sau plasmă din sângele recoltat intravenos. Nivelurile de sensibilitate crescute ale testului rapid permit identificarea anticorpilor virusului în cazul celor care au luat contact cu el, inclusiv cazurile asimptomatice potrivit romaniatv.net.

Aceste teste pot completa foarte bine testarea PCR care se face în momentul de faţă în laboratoarele din România, mărind astfel simţitor capacitatea pe care statul o are acum.

Companiile din România care produc testul pot realiza 50.000 de bucăţi zilnic, cu posibilitate de dublare rapidă a acestei cantităţi, în vreme ce, momentan, statul asigură, în general, cam jumătate din acest număr.

Foarte important, aceste teste pot fi folosite pentru testarea în masă a populaţiei, şi astfel se pot identifica potenţiali donatori de plasmă, pentru tratarea cazurilor grave. În cazul în care apare vaccinul anti Covid, cei care nu fac anticorpi ar putea fi vaccinaţi primii.

„Are o sensibilitate de 96,6%, acurateţea lui este de sută la sută, şi venim în completarea testelor PCR, şi deja ştim că aceste aparate sunt foarte aglomerate, sunt foarte multe probe şi durează, în majoritatea clinicilor, peste 48 de ore până să se ofere rezultatul pacienţilor. Aşteptăm de săptămâna viitoare să luăm legătura cu instituţiile de stat să vedem, nu ştiau că se fabrică încă în România", a declarat pentru Mediafax, Sima Ioana, director general Romlab.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel