TAROM, verificat de Corpul de control al Guvernului
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Corpul de control al ministrului Transporturilor se află la TAROM, pentru a analiza, în afară de aspectele tehnice, şi motivele pentru care, în ultimele zile, au fost consemnate întârzieri chiar şi de două-trei ore pentru fiecare aeronavă, a anunţat, marţi, ministrul de resort, Dan Costescu, în plenul Senatului.

”În ultimii şapte ani, compania TAROM a înregistrat, cu anumite variaţii, pierderi continue. În acest moment, aceste probleme care sunt generalizate în companie au ajuns într-o fază care nu ne mai permite să continuăm aşa. Cu toţii cunoaştem că flota TAROM este învechită, avem 23 de aeronave care sunt eterogene, sunt trei mărci diferite de aeronave, fiecare din această marcă având două sau trei tipuri de aeronave. Această situaţie creează dificultăţi foarte mari la întreţinere, la operare, practic nefiind zi în care această companie să nu înregistreze întârzieri (...) ea nu mai poate continua aşa. În acest moment, corpul de control se află la TAROM, pentru a analiza, în afară de aspectele tehnice, şi aspectele care în ultimele zile au generat întârzieri chiar şi de 2-3 ore pentru fiecare aeronavă”, a spus el, scrie antena3.ro.

De asemenea, şeful de la Transporturi a precizat că a solicitat conducerii TAROM să prezinte pe termen scurt un plan pentru remedierea situaţiei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel