Selly și Adrian Elicopter au aruncat mizeria sub preș. Dar ce se află în spatele împăcării
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Alexandru Negrici
WhatsApp
Foto: TikTok
Foto: TikTok
Nu cred că cineva chiar înghite gălușca după împăcarea celor doi. Iar cine crede că a fost o schemă de marketing, în mod clar nu a lucrat vreodată în domeniu.

Așa ceva nu îți iese artificial, mai ales când cei doi oricum au publicat imagini video cu bătaia. Iar dacă în ciuda șanselor mai mici ca FCSB să câștige următorul sezon de Champions League, scandalul se dovedește o schemă de marketing, atunci acel mastermind devine regele domeniului, se vor scrie cărți, va primi premii internaționale, îl va racola Biden pentru campania la Casa Albă, iar toți studenții din breaslă îi vor plăti Masterclass-ul.

De ce împăcarea ajută în situația de față? Selly a pierdut suficient de mult la capitolul imagine. Filmul a pierdut din cauză că doar adolescenții foarte „edgy” vor mai merge să-l vadă, iar casa de discuri Global Records a fost luată prin surprindere de scandal chiar în timpul unei noi lansări a Erikăi Isac, ceea ce a îngropat orice șansă de promovare a piesei (efectiv nimeni nu vorbește despre melodia asta, pentru că toți tinerii erau atenți la scandal).

Dar perspective de îndreptare a veniturilor încă există. Fosta mare speranță a educației din România mizează că după festivalul din vară oamenii vor uita ce s-a întâmplat, cum au uitat de Colo și George Buhnici, iar brandurile se vor apropia iarăși atât de el, cât și de Global și restul partenerilor. Pe logica asta, Travis Scott ar fi pentru Selly ceea ce a fost Michael Jackson, în 1992, pentru Iliescu. Iar Elicopterul ieșea foarte prost în ecuația scandalului, pentru că a uitat un lucru esențial de la bun început - nu e un simplu băiat de pe internet. El, în poziția de student la Academia de Poliție, susținea sus și tare ca a fost martor la nenumărate abuzuri și are informații despre grupuri infracționale în legătură cu Selly, prin care prieteni ai acestuia abuzau minore. Dar când a raportat el asta vreodată superiorilor? Și unde sunt probele mai exact?

Deci să lăsăm de o parte împăcarea de fațadă și hai să vedem care e faza cu Abuzz House? Din cel mai obiectiv punct de vedere cu putință, Adrian Elicopter de Luptă și Șelly împart comun vina, procentul mai mare îl stabilește fiecare pentru el și sperăm că justiția va intra pe fir câtă vreme se vehiculează cel puțin 5-6 acuzații de fapte penale.

După două bătăi în care a fost implicat Adrian Elicopter de Luptă, Selly a vrut să îl scoată pe acesta din promovarea filmului BuzzHouse și a altor proiecte conexe. Despre bătăi în sine nu stăm să discutăm, subliniez doar faptul că, în sine, e lipsit de orice conduită profesională faptul că un student la Academia de Poliție se îmbată la petreceri și se ia la bătaie cu alte persoane, apoi se mai și mândrește cu fapta pe internet. Pentru că oricât de mult ar spune el că a fost legitimă apărare, câtă vreme cineva nu te lovește înainte, nu e legitim să îl iei la bătaie. Iar dacă cineva te lovește, ceea ce îi faci tu trebuie să fie proporțional cu ceea ce ți-a făcut el ție. Cel puțin de la Selly știm că Adrian nu a fost atins de nimeni în biroul casei de producție, înainte ca viitorul om al legii să împartă pumni, iar probe sunt filmările camerelor de luat vederi.

Apropo, în cazul în care nu m-am făcut înțeles, nu știu în ce țară un student la Academia de Poliție ar putea să amenințe o altă persoană live, pe social media, că are probe penale împotriva ei, dar nu le face publice pentru că nu vrea scandal. Dar trăim în România, iar ăștia sunt oamenii legii, ne-am obișnuit.

Să fim mulțumiți că ne-a dezvăluit măcar o parte din ceea ce știa, chiar dacă abia după ce i-a fost rănit orgoliul, pentru că altfel nu aflam cum scenaristul Radu Alexandru are un blog unde scrie cum plănuiește să agreseze femei.

Iar blogul nu e de ieri, ci probabil de pe vremea când Gojira era de vârsta lui Selly, pentru că nu îmi imaginez altfel cum marele DJ și producător muzical putea să vorbească cu așa mare exaltare despre Pitici Gratis. La vârsta lui, chiar sper că talentatul prezentator de podcasturi Gojira are alte forme de divertisment.

Și nu vă imaginați că ăsta e singurul proiect unde scenaristul în cauză a lucrat cu Selly sau Bromania. Iar dacă Selly măcar acum a anunțat că se delimitează de el, Bromania îl apăra în conversațiile private cu urmăritorii și numea ceea ce scria scenaristul în cauză ca fiind „ficțiune”. Iar pentru a vă face mai bine o idee, vă arăt un fragment din ceea ce scria scenaristul Radu Alexandru, pe blogul lui, într-un articol intitulat „Există cazuri în care un v*ol este absolut OK”.

„v*olul a avut rolul lui în dezvoltarea omenirii și din cauza asta ne-a rămas în sânge. (…) De-aia v*olul nu e alb-negru, așa cum zic feministele. Am auzit cu toții feministe cum țipă „nu înseamnă nu”. Dar eu am făcut ceva antropologie cu penisul și vă spun sincer că nu e mereu așa. (…) Ăsta e preludiul. Refuzul insistent până la o predare.”

În același articol, marele scenarist explica de ce jurnalista Ramona Ursu „merită v*olată”, în urma unei opinii cu limbaj licențios, de pe Adevărul, unde aceasta își exprima stupefacția că acei 7 v*olatori din Vaslui, care au abuzat o fată până la leșin, în urmă cu 9 ani, mai sunt și protejați de localnici doar pentru că se duc duminica la biserică. 

Iar într-un alt articol, intitulat „Temnița mea pentru v*ol”, acesta scria:

„Când o să îmbătrânesc, o să mă fac v*olator. Şi o să îmi fac o temniţă imensă la subsol, un labirint rece şi întunecos unde o să-mi ţin victimele ca să le v*olez. Sunt sigur că peste 30 de ani, o să mă fac v*olator. O să fiu prea bătrân pentru baruri, nu cred că o să mă mai joc la calculator, de citit sigur nu mă apuc, şi na, un om are nevoie de hobby-uri.”

Dragă Bromania, asta nu e ficțiune. Ficțiune e când scrii o carte, faci un film sau un serial, așa cum dădeai tu exemplu cu Game of Thrones încercând să aperi un instigator la v*ol, dar nu când scrii pe blogul personal că în opinia ta v*olul nu doar că e dezirabil, dar te vezi și săvârșindu-l, fără probleme, ca apoi să îți descrii organele genitale și să explici în detaliu cum ai performa un act neconsimțit și în ce încăpere ai vrea să îți ții victimele sechestrate.

Iar întorcându-ne la Selly, acesta se scuză spunând că nu a putut să îi facă background check, vorbind despre scenaristul filmelor lui de parcă ar fi băiatul care căra luminile pe platou. Un film se clădește pe 3 piloni extrem de importanți - scenariu, regie și producție. Dacă nici măcar asupra scenaristului, regizorului și producătorilor nu faci un background check, pentru că n-ai timp, nici tu și nici oamenii din echipa ta, atunci e clar că nu ai înțeles diferența dintre cinema și vlogurile cu provocări de pe Youtube.

Totodată, sunt cel puțin 5 texte în care scenaristul vorbește despre abuzuri sau minore îmbrăcate provocator, la momentul în care a fost postat acest articol. Deci e cam greuț să le ratezi, mai ales că tonul libidinos te lovește de când îi deschizi site-ul, cu motto-ul “Găleți de ț*țe". Și e prezentă cel puțin o referință s*xuală în extrem de multe texte. Iar mai presus de orice, cum te mai aperi că nu știai ce scria el, dacă în trecut te lăudai la Gojira că îi citeai blogurile.

Mai ales din moment ce nici măcar nu vorbim despre săpături arheologice pe care trebuie să le faci în istoricul unui om, câtă vreme avea Threads-uri recente, cu opinii extrem de problematice, unele chiar sarcastice la adresa mesajelor feministe ale Erikăi Isac, actriță în filmul pe care îl produci. E de cel puțin noaptea minții să colaborezi cu omul ăsta, iar scuza ta să fie, parafrazând: „ahhh, da, am auzit că ar fi problematic, dar nu am băgat asta în seamă pentru că omul a mai lucrat cu televiziuni și ăia sigur i-au făcut background check”.

Iar despre prezumtiva tentativă de abuz asupra Iorgăi a managerului locației unde s-au filmat emisiunea și filmul Buzzhouse, Selly, de departe, a greșit cel mai mult iarăși. Să ai certitudinea că un bărbat cu o vârstă dublă față de a ei are „plăceri”, ca să îl cităm exact, la Iorga, iar tu să nu raportezi asta mai departe către restul producției ca să te asiguri că îi oferi un spațiu sigur actorului/ influencerului tău, e absolut lipsit de orice bună intenție pe care pretinzi că ai avut-o de fapt. Omul nu mai trebuia să  intre acolo unde se filma, cu atât mai mult la petreceri, câtă vreme nu era patronul locației, ci managerul. Pur și simplu trebuia raportată situația către patroni, iar aceștia trebuiau să trimită pe altcineva acolo, pentru a se evita orice situație nefericită, dacă își doreau cu ardoare să verifice dacă li se sparge vreo vază. Dar tot ce a făcut Selly a fost, potrivit lui, să-i zică managerului în cauză că „nu cred că Iorga e genul”, iar apoi să o mute pe aceasta într-o altă locație, abia după ce situația a degenerat către o tentativă de v*ol, potrivit acuzațiilor. Iar apoi, managerului i-ar fi spus cineva din producție în ce cameră stă Iorga și la noua locație, ceea ce ar fi făcut ca aceasta să se trezească cu el și în noua cameră de hotel.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Acest articol reprezintă o opinie.

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel