'După ce doamna prim-ministru, în calitate de şef al Executivului, va face această evaluare, voi avea o discuţie cu domnia sa, pentru că ne interesează şi în calitate de partener, avem membri în Guvern, dar ne interesează ca această discuţie să o facem şi în calitate de participanţi în această coaliţie, în care responsabilităţile nu sunt strict delimitate între PSD şi ALDE.
Avem o responsabilitate comună a bunei guvernări, deci vom discuta despre ansamblul concluziilor pe care domnia sa le va trage după ce va face evaluarea. (...) Această evaluare pe care domnia sa o face poate va presupune inclusiv anumite măsuri de restructurare a formulei guvernamentale - cu alte cuvinte menţinerea numărului de miniştri sau nu, menţinerea numărului de secretari de stat sau nu, dar acest lucru trebuie făcut în primul rând de către primul-ministru. Sigur că pot oferi o părere cât de cât bazată pe ceea ce am realizat în perioadele de prim-ministru, ştiu ce presupune acţiunea guvernamentală, însă în momentul de faţă acest lucru nu l-am făcut şi aştept ca doamna prim-ministru să solicite această discuţie', a spus Tăriceanu, la finalul unor şedinţe ale conducerii ALDE.
El a menţionat că orice decizie va fi anunţată după discuţiile cu premierul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Vremea de Florii, 1 mai şi Paşti. ANM a venit cu prognoza completă
- Horoscop 29 aprilie - 5 mai cu Mihai Voropchievici. Zodia care are parte de o furtună săptămâna următoare
- BANCUL ZILEI: Sughițul...
- Marina Almășan, plângere penală pentru hărțuire la locul de muncă și abuz în serviciu. Toate detaliile, într-un interviu pentru Spectacola.ro
- "Şi l-aţi omorât, în mod barbar, pe Ceauşescu". Dan Ciachir, moment de calmitate și ropote de aplauze: "A fost condamnat după propriul său Cod penal"
- Burduja a rupt gura târgului. Cum a venit să-și depună candidatura pentru Primăria Capitalei (FOTO+VIDEO)
- Adrian Elicopter de Luptă, student la Academia de Poliție, după scandalul cu bătaia: Mi-am riscat poziția de student / Toți care mă acuză de violență fizică să nu uite că totul a început la Nuba
- Reţetă pentru o catastrofă. Vânătoarea de ouă de lângă Bacău se putea termina tragic
- "Make Europe Great Again (MEGA)", prima zi. Declaraţii împotriva Ursulei von der Leyen şi un avertisment. "Anul răspântiilor"
- Alimentele pe care nu trebuie să le consumi niciodată înainte de a pleca într-o călătorie