Acesta și-a început discursul de la Bacău spunând că se bucură „de faptul că românii și România au putut să progrezesez, să evolueze, țelul nostru fiind o Românie democrată, o Românie frumoasă”. Însă, „acest peisaj este umbrit, este marcat de lucruri care mă întristează”, susține Tăriceanu.
„Mă uit cu nedisimulată uimire la ACL. Partidul lui Băsescu, Boc, Blaga, a reușit o lovitură de mare maestru. După ce ani de zile, după ce a fost cel mai mare critic al PNL, pentru că erau guvernați de guvernarea reușită de noi în 2004-2008, a intrat sub steagul PNL și s-a schimbat”, a explicat candidatul independent.
„Astăzi, se prezintă ca un partid complet nou, spălat de păcate, de rele, de corupție, proaspăt spălat de la Nufărul. Unde este PNL? PNL este doar pavăza sub care se ascund acești oameni care au făcut atâta rău României. Nu doar că s-au spălat de rele, dar au ajuns să reprezinte dreapta în România”, susține Tăriceanu.
Citește și: Tăriceanu: Îl propun pe Victor Ponta premier, dacă voi câștiga alegerile prezidențiale
Acesta este de părere că după aceste alegeri, vor ajunge să stea la guvernare, la aceeași masă, tot Emil Boc, Elena Udrea sau Traian Băsescu.
„Vor reuși să înșele electoratul pe care l-a mai înșelat în 2009-2004. În acest fel înșală speranțele a celor 7, 4 milione de români care la referendumul din 2012 s-au pronunțat pentru înlăturarea regimului Băsescu”, a mai spus Tăriceanu.
„Vreau să cred ca este o pagină tristă în istoria modernă a României, o gaură din istoria acestui partid care se transformă în servantul acestui geniu al răului care este Traian Băsescu, care prin diferitele marionete pe care le are încearcă sa conducă din nou România”, a spus candidatul independent la Bacău.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă
- Incendiu puternic lângă Mănăstirea Voroneț / Update: Există riscul ca focul să se extindă / foto în articol
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol