Data actualizării:
Data publicării:

Târg de Crăciun în Piața Victoriei. Tudose, mesaj ferm pentru Firea

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp

Mihai Tudose nu vrea Târg de Crăciun în Piața Victoriei.

"Nu este cea mai inspirată alegere. Am aflat și eu astăzi despre această decizie. În primul rând, cum ajunge omul acolo? Că nu prea sunt treceri de pietoni. Eu cred că doamna Firea își va da seama că nu este cea mai inspirată alegere. Mai mult, am înțeles că se și interpretează că se face târg ca să nu mai vină nu știu cine", a zis premierul.

Primăria Capitalei va organiza, în Piața Victoriei, în perioada 5-17 decembrie, evenimentul cultural dedicat copiilor "Târg de sărbători - Festival de colinde și obiceiuri de iarnă", urmând ca pe 31 decembrie, în același loc, să se desfășoare concertul de Revelion.

[citeste si]

"Urmare a unei solicitări primite din partea Inspectoratului Școlar al Municipiului București, Primăria Capitalei va organiza, prin intermediul PROEDUS și ARCUB, în perioada 5 — 17 decembrie, în Piața Victoriei, evenimentul cultural dedicat copiilor 'Târg de sărbători — Festival de colinde și obiceiuri de iarnă'. În acest scop, în alveola centrală a pieței vor fi amplasate un număr de aproximativ 30 de căsuțe și o scenă pe care vor evolua ansambluri de copii și elevi, precum și artiști consacrați. Târgul va fi deschis în perioada menționată, zilnic, între orele 10.00 și 22.00. Pentru accesul vizitatorilor vor fi amenajate treceri de pietoni temporare, iar traficul auto nu va fi restricționat", a informat Primăria Capitalei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel