Data publicării:
”Dispare Schengen”. Ministrul Predoiu spune ce se întâmplă, cu adevărat, la frontiera Germaniei. ”Am ales să văd cu ochii mei”
Ministrul Cătălin Predoiu s-a deplasat cu mașina pentru a vedea care este procedura astăzi la granițele Austriei și Germaniei. A fost tras pe dreapta!
”România nu-și va refuza niciun instrument pus la dispoziție de codurile Schengen, inclusiv controale la frontieră, atunci când situația o va impune pentru motive întemeiate” a spus ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, în interviul DCNews și DCNewsTV.
”Cum are Germania” a remarcat Bogdan Chirieac.
În continuarea discuțiilor, Cătălin Predoiu a punctat că a fost oarecum fals cum a fost abordată problema Schengenului la granița Germaniei. Acesta nu a fost anulat în totalitate, respectiv nu s-au introdus controale la frontieră așa cum se fac în România, mașină cu mașină, afirmă Cătălin Predoiu.
Iată discuția:
Cătălin Predoiu: De aici s-a născut o altă legendă, neîntemeiată, cum că Schengen dispare, că se dezintegrează, ș.a.m.d. În codurile Schengen este prevăzută această procedură tehnică, atunci când un stat are motive întemeiate, nu știu, risc de terorism, scăparea de sub control a migrației ilegale, temporar poate să introducă controale la frontiere și putem s-o facem și noi.
Bogdan Chirieac: Când spunem că Germania a reintrodus controalele la frontieră, nu sunt același tip de controale, nici pomeneală. Se controlează prin sondaj.
Cătălin Predoiu: În mai multe deplasări ale mele, am ales să mă deplasez cu mașina, ca să văd cu ochii mei cum se întâmplă, și la frontiera noastră și la cea austriacă și la cea germană. Am văzut, chiar la una dintre călătorii am fost supus unui astfel de control. Eram în mașină și, sigur, Poliția nu știa cine e în mașină. Ca orice alt cetățean, am fost invitați să ne deplasăm în exteriorul autostrăzii, într-un spațiu amenajat, foarte civilizat, unde au fost doi polițiști care ne-au verificat pașapoartele și ne-au dat drumul mai departe în două minute. Deci un control de rutină inopinat. Oamenii au ales două mașini.
Bogdan Chirieac: Deci nu toate mașinile, ar fi imposibil. Mai ales traficul de mărfuri, cred că se desfășoară în continuare liber.
Cătălin Predoiu: Să știți că am văzut și la Passau o coadă respectabilă de camioane, dar, mă rog, se procesează. Deci cozile nu vor dispărea nici după intrarea în Schengen, dar sigur că situația se va schimba radical.
În continuare, ei au vorbit și despre bani, căci aceste cozi înseamnă bani pierduți de România.
Bogdan Chirieac: Am înțeles că beneficiul economic al României, anual, la intrarea în Schengen terestru ar fi cam de două miliarde de euro.
Cătălin Predoiu: Sunt evaluări și evaluări. Economiștii au diverse criterii. Eu n-aș vrea să mă amestec aici, să mă hazardez cu cifre, dar un lucru este cert, că pentru firmele românești, firmele străine care au comerț cu România, ar fi un plus extraordinar. Pentru cetățeni, de asemenea, cum și Air Schengen a fost un plus extraordinar. Sunt cetățeni care recunosc, că mă mai întâlnesc pe aeroport, mă mai abordează câte unul, câte altul și îmi spun, domnule, e în regulă. Deja oamenii s-au obișnuit, în aeroporturi, de multe ori sunt abordat: ce faceți, domnule ministru, iar ați venit după Schengen? Deci munca este non-stop în dosarul Schengen.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News