„Suspendarea președintelui Klaus Iohannis – tot mai depășit de cerințele și demnitatea funcția pe care o ocupă – este o decizie de maximă responsabilitate, care presupune o evaluare atentă a posibilelor riscuri și consecințe”, a transmis departamentul de comunicare ALDE.
„Propunerea este pe masă. L-am văzut seară la Antena 3 pe domnul Liviu Dragnea spunând că dânsul dorește să îl suspende pe Klaus Iohannis. ALDE ce ne spune? Analizăm, încă nu am luat o decizie. Rezultă că, în momentul în care ALDE ia o decizie, începe procesul de suspendare", a declarat, într-o intervenție telefonică la Antena 3, miercuri, 22 august, Bogdan Chirieac.
În contextul comunicatului transmis de ALDE, analistul politic a declarat: „Nu au spus nu, nu au spus ne opunem suspendării. Au argumente perfect logice. Totuși, o suspendare a președintelui cu patru luni de zile înainte de preluarea președinției Consiliului Uniunii Europene nu e lucru de joacă. Să fie clar pentru publicul larg: să nu ne imaginăm că România va conduce Europa șase luni de la 1 ianuarie 2019. Nu. Și alte state din est au deținut președinția rotativă, ultima a fost Bulgaria, acum deține Austria. Nici măcar Austria nu conduce Europa. Dar, din punct de vedere al simbolisticii, ar fi bine ca România să se prezinte ca un stat unitar, echilibrat, cu scaun la cap, în care liderii politici să nu încerce să se aresteze unul pe celălalt”.
„Iohannis forțează o suspendare"
„Cred că domnul președinte Iohannis forțează o suspendare, încep să cred acest lucru. Iată ce se întâmplă cu convocarea ședinței CSAT, e ca o joacă de copii", a mai spus analistul politic, adăugând: „Dacă domnul Tăriceanu spune că e de acord cu suspendarea, începe procesul".
Totodată, întrebat ce consideră personal că se va întâmpla mai departe și care va fi poziția lui Călin Popescu-Tăriceanu privind suspendarea președintelui, a răspuns astfel: „Eu cred că domnul Tăriceanu, deocamdată, nu va spune. Vom vedea evoluțiile viitoare. Vedeți că, de la săptămână la săptămână, de la zi la zi, se pregătește câte ceva. Și nu sunt toate pregătite din interiorul României, sunt multe din exterior și nu sunt în favoarea țării noastre. Nu știu de ce președintele cade în toate aceste capcane, nu pot să înțeleg lucrul acesta".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă
- Incendiu puternic lângă Mănăstirea Voroneț / Update: Există riscul ca focul să se extindă / foto în articol
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Cum e corect: Paște sau Paști. Mulți români credeau că zic greșit