"Nu avem cuvinte", este scris pe respectiva pagină în locul editorialelor, a doua zi după atacul armat comis asupra redacţiei de către un bărbat în vârstă de 38 de ani care avea neînţelegeri şi litigii judiciare cu această publicaţie din localitatea americană Annapolis (statul Maryland). "Mâine, această pagină va reveni la rolul ei obişnuit, acela de a oferi cititorilor noştri opinii informate", se mai menţionează pe aceeaşi pagină, sub numele celor cinci victime, patru jurnalişti şi o angajată a biroului de marketing.
"Altceva nu ştiu să fac"
Responsabilul cu editorialele, Gerald Fischman, în vârstă de 61 de ani, se numără printre cei ucişi. Prima pagină a ediţiei de vineri are un titlu scris pe un ton rece şi factual, fără adjectiv: "Cinci persoane ucise la Capital". Angajaţii care au supravieţuit atacului au lucrat joi după-amiază în afara redacţiei, în spatele maşinilor dintr-o parcare. "Altceva nu ştiu să fac", a spus joi reporterului AFP unul dintre ziarişti, Chase Cook, asigurând că, în pofida atacului, nu se va renunţa la ediţia de vineri. Potrivit unei postări pe Twitter a unuia dintre colegii săi, Phil Davis, autorul atacului, Jarrod Ramos, în vârstă de 38 de ani, a fost inculpat şi va fi audiat vineri de instanţă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă
- Incendiu puternic lângă Mănăstirea Voroneț / Update: Există riscul ca focul să se extindă / foto în articol
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol