Începând de miercuri, toți călătorii vor fi primiți în mijloacele de transport de conducătorii de vehicule îmbrăcați în uniforme, transmite Societatea de Transport București (STB), printr-un comunicat de presă. Achiziția de uniforme a însemnat o investiție de circa trei milioane de lei. Fie că au sau nu sacou, în condițiile unor temperaturi ridicate, șoferii vor purta în mod obligatoriu pantalon și cămașă cu mânecă lungă sau mânecă scurtă, iar – opțional - cravată ori eșarfă.
„În prezent, toate eforturile noastre sunt îndreptate spre transformarea fostei regii într-o companie eficientă și mai apropiată de public și dorim mai ales schimbarea mentalității pe un trend nou, proactiv, al unora dintre angajați care au rămas tributari vechilor obiceiuri. Am luat această decizie ca urmare a multor reclamații, anumiți conducători și manipulanți de vehicule nu erau îmbrăcați adecvat, veneau cu șlapi, pantaloni scurți, maiou. Începând cu 1 iulie, cine nu are uniformă nu intră pe traseu. Dar foarte mulți șoferi sunt mândri de această investiție și poartă uniforma încă de când au primit-o”, spune directorul STB, Alexandru Hazem Kansou, conform Mediafax.
STB SA a comandat 14.700 de costume (din care 14.400 pentru bărbați și 300 pentru femei), 19.200 de cămăși bărbătești (cu mânecă scurtă și cu mânecă lungă), 400 de cămăși de damă (cu mânecă scurtă și cu mânecă lungă) și 4.900 de cravate și eșarfe, printr-o investiție în valoare totală de circa 3 milioane lei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Bacterie de origine fecală găsită în 2 milioane de sticle de apă ”de fițe”
- Ce nu știai despre praful din Sahara. „Călătoria“ de mii de kilometri datorită căreia se dezvoltă pădurea amazoniană
- Efectele prafului saharian asupra sănătății. Beatrice Mahler: Cine trebuie să aibă grijă să nu iasă din casă
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Pască pufoasă fără aluat
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Ce se întâmplă cu pensiile românilor. Răsturnare de situație de la Poșta Română
- Cățelul tău are căpușe? Află cum le poți îndepărta în siguranță