'Câţiva colegi din PSD au făcut această propunere care mă vizează pe mine (n.r.- aceea de a candida la Primăria Capitalei) care, vă spun sincer, m-a luat prin surprindere, nu mă aşteptam la acest lucru. Eu sunt doar de trei ani şi ceva în politică, nu am ambiţii atât de mari în sensul să ard etapele şi să vreau ca într-un timp foarte scurt să ajung foarte departe. Ideea acestor colegi s-a conturat în forma unui sondaj de opinie care a fost realizat în perioada sărbătorilor de iarnă, acest sondaj a fost citit de domnul preşedinte Dragnea ieri, este un sondaj realizat de Marius Pieleanu de la Avangarde.
În acest sondaj, stau bine. Dacă ne-am lua după acest sondaj şi nu avem motive să îl contestăm, conform acestui sondaj aş avea prima şansă la Primăria Generală a Capitalei din toţi candidaţii politici posibili de la toate partidele, şi nume grele', a spus Firea, într-o emisiune la postul B1 TV, întrebată dacă va candida la Primăria Bucureştiului.
Ea a adăugat că faptul că este pe primul loc în acest sondaj nu este suficient pentru a deveni automat candidat pentru că încă nu s-a decis dacă intră în cursă, iar partidul din care face parte trebuie să facă o analiză în această privinţă.
Gabriela Firea a mai spus că printre numele cuprinse în sondaj se află şi cel al lui Traian Băsescu, iar acesta 'stă pe un loc important, bun, nu chiar fruntaş'.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Brumă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- A doua zi de Paști. Ce trebuie să facă toți credincioșii în Lunea Albă din Săptămâna Luminată
- BANCUL ZILEI: Femeia cu inițiativă
- Klaus Iohannis, cu avionul de lux în SUA, pentru a-și lua "Oscarul de la Washington". Bogdan Chirieac arată cum puteau fi "salvați niște bani" - Foto
- Ciorbă de murături: Rețeta momentului. O vei prepara de mai multe ori
- Motivul primei vizite a Regelui Charles al III-lea în România. Camelia Csiki: Puțină lume știe. Este legată de o condiționare
- Chefi la cuțite: "Lovitură psihică" în echipa lui chef Alexandru Sautner
- Horoscop 6-12 mai 2024. Mihai Voropchievici: Reușită excepțională pentru o zodie
- Motorina ar putea să dispară din benzinării: "Este o scădere uriașă”