În opinia preşedintele SNAPR, Adrian-Ioan Diugu, în primul rând trebuie verificată baza legală în care au fost încheiate aceste protocoale, când şi cine le-a semnat, dacă au fost urmărite interese politice, personale sau de grup şi, nu în ultimul rând, dacă mai sunt de actualitate.
În plus, acesta reclamă efectele' acestor protocoale cu care se confruntă poliţiştii şi poliţiştii de frontieră şi avertizează că sindicatul nu va fi de acord cu 'amestecul altora în problemele poliţiei şi cu subordonarea poliţistului român în relaţiile cu reprezentanţii altor instituţii'.
[citeste si]
'Poate vă veţi întreba care este motivaţia care a condus la interesul organizaţiei noastre privind 'colaborarea' cu aceste instituţii şi de aceea vă transmitem faptul că membrii noştri, poliţişti sau poliţişti de frontieră, ne-au semnalat multe cazuri în care s-au confruntat cu 'efectele' acestor protocoale. Înţelegem necesitatea existenţei unor acte care să prevadă condiţiile de colaborare dintre Poliţia Română şi celelalte instituţii implicate în actul de justiţie sau pentru apărarea ţării, precum şi nevoia de informaţii. Cu toate acestea, nu suntem şi nu vom fi de acord cu amestecul altora în problemele poliţiei, cu subordonarea poliţistului român în relaţiile cu reprezentanţii altor instituţii sau cu abuzuri pe care unii le comit, invocând 'protocolul, a adăugat Adrian-Ioan Diugu, scrie Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Funeriu: E o greșeală fundamentală să părăsești România sau Republica Moldova pentru a te muta mai la Vest
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Avea mici afaceri de 20 de ani în România, dar a plecat în UK, cu toată familia. ”În HoReCa, erau cele mai mari și mai grele controale. Veneau la două săptămâni și nu plecau fără... ”
- Când se termină coșmarul de pe Prelungirea Ghencea. Nicușor Dan spune de ce lucrările durează foarte mult. ”Tot timpul așteptăm unii după alții”
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- Pască fără aluat. Rețeta lui Liviu Dragnea pentru Paște 2024 / video
- Condiment folosit de Paște plin de pesticide
- De ce criptomonedele sunt „un mare nu”. Mitroi (analist de investiții): E eminamente speculativ. Creșterea vine doar din achiziția altcuiva
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video