Reacţie vine după ce preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Mirela Călugăreanu, a anunţat că urmează să facă noi angajări în cadrul instituţiei numai din rândul tinerilor absolvenţi ai Academiei de Studii Economice. Potrivit Meridian, aceştia vor fi angajaţi fără examen, numai în baza notelor obţinute în facultate la unele materii. 'Această iniţiativă nu este nouă, prima dată fiind răspândită în spaţiul public de către ministrul Finanţelor Publice, Eugen Orlando Teodorovici.
Deşi în cadrul ANAF este nevoie acută de personal, deficitul de angajaţi ajungând să depăşească 20%, nu credem că această variantă aleasă de ocupare a posturilor este cea mai bună. Angajarea personalului din rândul tinerilor absolvenţi numai în baza notelor de la materiile studiate în facultate nu asigură o selecţie a celor mai buni candidaţi, ce posedă calităţile şi aptitudinile corespunzătoare. Mai mult decât atât, această măsură nu are nici măcar acoperire legală deoarece, în prezent, nu se poate intra în rândul bugetarilor fără promovarea unui concurs', se arată în comunicatul sindicatului, remis Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- BANCUL ZILEI: Lecția de Limba Româna
- Mai avem o lună cu Pluto în Capricorn! Fraze cheie pentru fiecare zodie
- Băutura japoneză care îmbunătățește somnul și abilitățile sociale
- Șoferul strivit de un tramvai în București era soțul femeii peste care s-a aruncat benzină în Parlament - surse / update
- Piromanul de la Parlament, declarat „erou național”. Ai grijă ce comentezi pe TikTok pentru că intră pe fir DIICOT! Mircea Toma și Valentin Jucan, reacții
- Candidatul care ne-ar putea aduce "o surpriză" la alegerile prezidențiale. Bogdan Chirieac, scenariul în care "victoria lui Marcel Ciolacu devine clară"
- Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 19 septembrie 2024
- Ambasadorul SUA la Budapesta: Cum e posibil ca țara care s-a ridicat la luptă în 1956 împotriva sovieticilor să facă azi jocurile Rusiei?
- PSD, decizie privind legea care i-ar permite lui Iohannis să candideze la alegerile parlamentare din 1 decembrie 2024
- Elevii nu își vor mai putea filma profesorii în timpul orelor. Florian Lixandru: Există câteva excepții