Fost crainic al clubului Dinamo a fost reţinut, fiind acuzat că a agresat sexual un adolescent în bazinul de înot (surse)
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Andrei Itu
WhatsApp
Foto cu rol ilustrativ: Pexels @Kindel Media
Foto cu rol ilustrativ: Pexels @Kindel Media
Un bărbat a fost reţinut de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti sub acuzaţia că, în urmă cu doi ani, ar fi agresat sexual un băiat de 16 ani în timp ce înota într-un bazin din Sectorul 2 din București.

Citește și articolul: Renumit fotbalist din Spania, arestat pentru o presupusă agresiune

Potrivit unor surse judiciare, bărbatul, în vârstă de 58 de ani, reţinut de procurori a fost crainicul clubului Dinamo. Totodată, bazinul unde ar fi avut loc agresiunea sexuală aparţine de Clubul Dinamo.

Ce spun procurorii



"În toamna anului 2022, în timp ce persoana vătămată (un băiat în vârstă de 16 ani), înota în bazinul unui complex sportiv din municipiul Bucureşti, sector 2, inculpatul a exercitat acte de natură sexuală asupra minorului, profitând de un moment de neatenţie a celui din urmă. În primăvara anului 2023, în timp ce se afla pe bancheta din spate a autoturismului staţionat în parcarea complexului sportiv menţionat, inculpatul a exercitat acte de natură sexuală asupra aceleiaşi persoane vătămate minore, fără consimţământul celei din urmă", transmit procurorii.

Agresorul a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând ca procurorul să sesizeze judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti cu propunere de luare a măsurii arestării preventive faţă de inculpat, pentru o perioadă de 30 de zile, notează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel