Aderarea la UE până în 2025 este un obiectiv ambiţios pentru Serbia şi Belgradul va face tot ce se poate pentru a îndeplini toate criteriile, a declarat Vucic, precizând că o soluţie la problema Kosovo este un criteriu pe care alte ţări nu-l au.
Dorim să ajungem la un compromis - dacă vom reuşi nu depinde numai de o parte, deoarece orice compromis necesită un consens şi disponibilitate dinspre cel puţin două sau uneori mai multe părţi, a declarat Vucic după întâlnirea cu Radev, a cărui ţară deţine în prezent preşedinţia semestrială a Consiliului UE.
Dacă cineva crede că soluţia este ca Serbia să piardă tot şi ca altcineva să obţină tot şi să fie mulţumit, atunci Serbia este nemulţumită şi umilită, şi credem că aceasta nu este o soluţie, a mai spus preşedintele sârb.
[citeste si]
La rândul său, Radev a afirmat că nu există o alternativă la dialogul Belgrad-Pristina şi că toate părţile implicate în convorbiri trebuie să analizeze cu grijă argumentele Serbiei.
"Nu există o alternativă la dialog. Desigur, Bulgaria are o poziţie la fel de importantă. Când sârbii îşi prezintă argumentele în negocieri, atunci acele argumente trebuie analizate cu grijă de către toate părţile implicate în negocieri, a declarat Radev.
Preşedintele bulgar a salutat eforturile întreprinse de Serbia pe calea aderării la UE, precizând că Belgradul şi-a asigurat deja perspective clare ale unui viitor european.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Funeriu: E o greșeală fundamentală să părăsești România sau Republica Moldova pentru a te muta mai la Vest
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Avea mici afaceri de 20 de ani în România, dar a plecat în UK, cu toată familia. ”În HoReCa, erau cele mai mari și mai grele controale. Veneau la două săptămâni și nu plecau fără... ”
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- Când se termină coșmarul de pe Prelungirea Ghencea. Nicușor Dan spune de ce lucrările durează foarte mult. ”Tot timpul așteptăm unii după alții”
- Pască fără aluat. Rețeta lui Liviu Dragnea pentru Paște 2024 / video
- Condiment folosit de Paște plin de pesticide
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan