Data publicării:

Secretul tinereții fără bătrânețe. Modalități testate prin care poți să întorci roata vieții

Autor: Alexandru Negrici | Categorie: Sanatate
WhatsApp

În timp ce speranța medie de viață în SUA este de 78 de ani, există cinci regiuni în Europa, America Latină, Asia și SUA cu cele mai mari concentrații de centenari din lume. Cercetătorii au studiat oamenii din aceste „Zone albastre” pentru a afla care este secretul lor în a întoarce roata vieții.

„Centenarii mănâncă o varietate impresionantă de legume de grădină și verdeață cu frunze (în special spanac, varză, sfeclă) când sunt în sezon”, spune cercetătorul de longevitate Dan Buettner, autorul cărții The Blue Zones: Lessons for Living Longer From the People Who've Lived the Longest. 

„În extrasezon, aceștia pun murături și își stochează mâncarea. Fasolea, verdeața, cartofii dulci, cerealele integrale, fructele, nucile și semințele domină mesele din Zona Albastră pe tot parcursul anului. Uleiul de măsline este, de asemenea, un aliment de bază. Dovezile arată că consumul de ulei de măsline crește colesterolul bun și scade colesterolul rău. În insula greacă Ikaria, de exemplu, am constatat că pentru persoanele de vârstă mijlocie, aproximativ șase linguri de ulei de măsline zilnic păreau să reducă riscul de mortalitate prematură cu 50%".


Faceți ca mișcarea să fie parte activă a vieții dumneavoastră

Oamenii din „Zonele albastre” sunt cunoscuți pentru că rămân activi pe tot parcursul zilei. Deci care este cel mai bun exercițiu? „Cel de care vă bucurați cel mai mult. Dar și cel pe care îl poți încorpora cu ușurință în programul tău zilnic și pe cel pe care îl poți face până la cea de-a suta aniversare și mai departe.”, spune Valter Longo, director al Institutului de Longevitate de la Universitatea din California de Sud. 

„Mulți locuitori din Okinawa practică arte marțiale, în special o versiune de tai chi inspirată de dans. Tipul de exercițiu pe care îl alegi. nu este important. Ceea ce este important este să lucrezi toate părțile corpului cu rigurozitate - adică până se modifică ritmul de respirație sau începe să curgă transpirația - timp de cinci până la zece ore pe săptămână.” 

„Nu vorbesc despre alergarea de maratoane săptămânale. Suprasolicitarea corpului nu este o idee bună. Este important să faceți exerciții, dar să nu faceți exerciții excesive, deoarece genunchii, șoldurile și articulațiile se vor deteriora în cele din urmă - mai ales dacă continuați să faceți exerciții atunci când simțiți durere.", a continuat Longo.

Care este cel mai bun vin?

 

Un lucru pe care oamenii din Zonele Albastre îl au în comun este limitarea cantității de alcool pe care o consumă. 

„ Aceștia beau toată ziua ceai de plante”, spune Buettner. "În Okinawa se consumă adesea ceai verde, în timp ce în Ikaria se consumă de obicei un ceai făcut cu oregano, rozmarin și mentă. Se beau nu mai mult de două pahare de vin pe zi." Când vine vorba de vin, se spune că un soi roșu italian numit Cannonau este cel mai sănătos. „Este plin cu antioxidanți pentru curățarea arterelor”, adaugă Buettner.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel