Mihai Sturzu le-a vorbit, în cadrul reuniunii, tinerilor social-democrați despre modul în care ar trebui să se schimbe Partidul Social Democrat în următorii ani, amintind că președintele PSD figurează pe site-ul ÎCCJ, lucru care nu onorează partidul.
El a spus că lucrurile cu mare impact emoțional, asemenea tragediei de la Colectiv, aduc în atenția oamenilor faptul că "nu se mai poate așa".
"Este o mare problemă că noi avem un crez extrem de greșit. Am văzut lozinci 'vino în PSD ca să îți faci un viitor'. Doamne ferește! Nu trebuie să vii în politică să îți faci un viitor. Fantastică greșeală și astăzi am plătit pentru greșeala asta. (...) Lumea se schimbă cu o viteză amețitoare și, dacă nu ținem pasul, nu este bine", a afirmat liderul TSD, la lucrările congresului Organizației de Tineret.
Mihai Sturzu, atac la Liviu Dragnea
În contextul în care la congresul TSD este prezent, sâmbătă, și președintele Partidului Social Democrat, Mihai Sturzu a amintit și despre procesele juridice ale lui Liviu Dragnea, cerându-i acestuia, la finalul discursului său, retragerea din funcția de lider al PSD și convocarea unui congres al formațiunii.
În opinia lui Mihai Sturzu, este necesară distanțarea PSD de comunism, lucru care se poate face dacă și cei care au deținut funcții să nu mai aibă acces la acestea astăzi.
"Nu este ok să operăm cu aceleași elemente ale FSN. FSN a fost prima păcăleală care a fost dată românilor, că s-a transformat în partid politic. El a fost partidul care a adus mineriadele, timpul în care regele nu a fost primit în țară. (...) Trebuie să ne rupem de FSN, domnule Liviu Dragnea, chiar dacă unii oameni trebuie să plece acasă. Hai să le spunem, domnule Dragnea, dacă PSD este la putere sau în opoziție, să spunem ce facem în alegeri. PSD plus UNPR egal love sau nu, că nu știm. (...) Mai sunt multe răspunsuri", a afirmat Sturzu.
Citește și: ALEGERI TSD. Andrei Tinu, candidat la președinția TSD, interviu. Informații exclusive
Un alt subiect despre care a vorbit liderul TSD a fost nevoia de rupere de baroni și corupție. "Aș propune ca fiecare membru să fie suspendat pentru orice faptă penală săvârșită cu intenție", a declarat el.
Sturzu a mai spus că pe site-ul ÎCCJ apare numele lui Liviu Dragnea într-un dosar care nu face onoare partidului.
De asemenea, Mihai Sturzu a cerut o "deschidere" a partidului, precum și reformarea formațiunii.
Totodată, el a propus schimbarea siglei partidului și a numelui, pentru ca PSD să iasă cu o nouă ofertă politică.
Citește și: Alegeri TSD. Romeo Lungu, provocare pentru viitorul președinte-exclusiv
Președintele TSD, Mihai Sturzu, nu a primit însă, după discursul său, susținerea tinerilor social-democrați, unii dintre vorbitori acuzându-l pe acesta că își urmărește propriul interes politic. De asemenea, ei l-au acuzat că a uitat partidul care l-a promovat și i-a dat funcții în Parlament.
Mihai Sturzu: Indiferent cine câştigă alegerile, câştigător va fi Liviu Dragnea
Cu puțin timp înainte de începerea Congresului, Mihai Sturzu a explicat, pentru Mediafax, că nu ştie dacă liderul PSD, Liviu Dragnea, are vreun favorit pentru şefia TSD, însă a precizat că „indiferent cine câştigă alegerile, câştigător va fi Liviu Dragnea".
Trei candidați se luptă pentru şefia TSD: deputatul PSD, Gabriela Podașcă, fostul viceprimar al Sectorului 6, Gabriel Petrea şi vicepreşedintele TSD, Andrei Tinu.
Președintele TSD va fi ales astăzi, la Romexpo, unde vor fi prezente 1.200 de persoane.
Citește și: ALEGERI TSD. Gabriela Podașcă, candidată la președinția TSD, interviu EXCLUSIV. Răspunsuri-cheie
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă
- Incendiu puternic lângă Mănăstirea Voroneț / Update: Există riscul ca focul să se extindă / foto în articol
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol