Deși ne lăudăm cu un număr impresionant de podgorii și de hectare de struguri, România importă cantități considerabile de vin. Informația a fost oferită chiar de Adrian Rădulescu, președintele Asociației Fermierilor, care a explicat ce se întâmplă în acest moment pe piața vinurilor. "România este importator net de vinuri. Consumul României este mult mai mare decât producția autohtonă. Discutăm de două lucruri: discutăm de vinul procesat, în sticle, și vinul din gospodărie. Cam 20% este vinul din gospodărie. România produce pentru comercializare în jur de 70-80% și restul e import", a declarat Rădulescu.
De ce nu se poate concura cu Chile
Președintele Asociației Fermierilor a dezvăluit și motivul pentru care nu putem niciodată să ne comparăm, în privința prețurilor vinurilor, cu o țară precum Chile. "Sunt vinuri din anumite zone cum e Chile unde sunt două producții pe an. Atunci, dacă comparăm cu România, unde am un singur ciclu pe an cu două cicluri pe an de acolo, el poate să reducă cu 30-40 la sută prețul. La ei nu există taxă vamală. Iar când discuți un produs cu vaporul, știți că pe mine mă costă mai mult să transport un camion cu sticle decât un transport cu vaporul?", susține Adrian Rădulescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Vremea de Florii, 1 mai şi Paşti. ANM a venit cu prognoza completă
- BANCUL ZILEI: Sughițul...
- Horoscop 29 aprilie - 5 mai cu Mihai Voropchievici. Zodia care are parte de o furtună săptămâna următoare
- Marina Almășan, plângere penală pentru hărțuire la locul de muncă și abuz în serviciu. Toate detaliile, într-un interviu pentru Spectacola.ro
- "Şi l-aţi omorât, în mod barbar, pe Ceauşescu". Dan Ciachir, moment de calmitate și ropote de aplauze: "A fost condamnat după propriul său Cod penal"
- Burduja a rupt gura târgului. Cum a venit să-și depună candidatura pentru Primăria Capitalei (FOTO+VIDEO)
- Adrian Elicopter de Luptă, student la Academia de Poliție, după scandalul cu bătaia: Mi-am riscat poziția de student / Toți care mă acuză de violență fizică să nu uite că totul a început la Nuba
- Reţetă pentru o catastrofă. Vânătoarea de ouă de lângă Bacău se putea termina tragic
- Alimentele pe care nu trebuie să le consumi niciodată înainte de a pleca într-o călătorie
- Greșeală îngrijorătoare făcută la trecerea de pietoni. Titi Aur: Nu au fost învățați / Risc mare de accident / video