'Avem informaţii cu privire la presiunile exercitate de anumiţi parlamentari în judeţul Giurgiu asupra directorilor de deconcentrate din judeţ, încercând să-i forţeze pe aceştia ori să-şi dea demisia, deşi au ocupat postul prin concurs, ori să exercite defectuos sau să nu-şi exercite deloc atribuţiile de serviciu.
Deşi noi avem date despre mai multe asemenea fapte, vă dau doar un exemplu de presiune exercitată asupra şefului Gărzii de Mediu pentru a nu efectua un control corespunzător în ceea ce priveşte groapa de gunoi de lângă localitatea Mihăileşti. Suntem în posesia unor declaraţii date de câteva din aceste persoane asupra cărora s-au exercitat presiuni şi vom formula plângere la DNA cu privire la fapte de corupţie şi la abuz în serviciu considerând că sunt întrunite elementele constitutive ale acestor infracţiuni', a declarat Crina Stoianovici.
Potrivit unor cetăţeni din Mihăileşti, gropile formate în urma excavării balastierelor în lunca râului Argeş au fost transformate în gropi ilegale de gunoi şi sunt umplute cu moloz şi gunoaie aduse de maşini de tonaj greu noaptea, iar în zonă ar fi un adevărat dezastru ecologic, la Garda de Mediu fiind depuse mai multe sesizări în acest sens, relatează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Brumă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Horoscop 7 mai: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme cu banii. Ai mare grijă, zilele acestea!
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- Alertă meteo de grindină, vijelii și averse torențiale. Zonele vizate
- Gestul făcut de Regele Charles al III-lea față de România, chiar înainte de încoronare. Camelia Csiki: Asta mi s-a părut senzațional
- BANCUL ZILEI: Femeia cu inițiativă
- A doua zi de Paști. Ce trebuie să facă toți credincioșii în Lunea Albă din Săptămâna Luminată
- Horoscop 4-16 mai. Zodia care trebuie să vadă jumătatea plină a paharului. Daniela Simulescu: Evitați aceste discuții la locul de muncă - Video
- BANCUL ZILEI: Secretul unei căsnicii lungi
- Horoscop 6-14 mai. Daniela Simulescu evidențiază o zodie care are nevoie de smerenie: Ce vă trebuie mai mult? - Video