Jurnalistul Radu Tudor atrage atenția că reacția parlamentului rus ar putea să nu reprezinte poziția oficială de la Kremlin.
VEZI ȘI: Franța-SUA, confruntare economico-militară în România. Război între partenerii strategici
”Oricum, ne-am obișnuit ca Rusia să dezinformeze și să interpreteze subiectiv și fals dorința de apărare a României. Țara noastră are restanțe serioase în privința înzestrării militare. După 25 de ani ne-am decis să alocăm un buget cât de cât decent, să ne îndeplinim misiunea esențială pentru apărarea națională, dar și statutul de membru NATO. Dacă Rusia va renunța la invaziile militare pe care le-a practicat în Georgia și Ucraina, dacă nu va mai fi un stat agresor, dacă va deveni un stat predictibil, cu respect pentru dreptul internațional, atunci are tot dreptul să-și întărească capacitatea militară ca orice alt stat din lume, cu o condiție: să respecte regulile lumii civilizate, lumii democratice și atunci va fi un partener cât se poate de frecventabil. Eu, cel puțin, m-am săturat ca Moscova să amenințe România din 3 în trei luni și să spună că aceste capacități de apărare sunt capacități de atac. Ei sunt maeștri în diversiuni și minciuni așa că își continuă retorica” a spus Radu Tudor la Antena 3.
VEZI ȘI: Iohannis și Macron - un alt Rose Garden, dar la București
Jurnalistul a adăugat că ”România nu se pregătește pentru război, România se pregătește pentru pace.”
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Primăria Deva cere daune materiale și morale pentru zilele în care telecabina care urcă pe Dealul Cetăţii nu a mers
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan
- Chirieac: „Adevărata miză în cazul candidaturii lui Burduja”. Analistul „traduce” și gestul subtil făcut astăzi de Firea în legătură cu Marcel Ciolacu
- Ministra Muncii: România s-a angajat că va renunţa la posibilităţile de pensionare anticipată
- Capcanele pentru turiștii care vizitează Londra. Româncă stabilită în capitala Angliei: Te trezeşti că ai dat 20 de lire. Gata, ai sărit din buget!
- Liliecii, mamiferele care ajută agricultura din România. În SUA, au eradicat malaria
- Loto 6/49 de Florii. Rezultatele tragerilor de duminică, 28 aprilie, 2024